spot_img

Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a II-a

Vineri, 4 iunie 2010, ora 22:00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” (Bucureşti), începe cea de-a II-a ediţie a Maratonului de Poezie şi Jazz. Timp de 7 ore neîntrerupte, poeţii şi muzicienii vor oferi publicului un turnir multiart ce se va încheia în dimineaţa zilei de 5 iunie 2010, la ora 05:00.

Maratonul de Poezie şi Jazz, ediţia a II-a, e un eveniment multiart de impact mediatic şi de public ce îşi propune să prezinte publicului timp de 7 ore neîntrerupte câteva dintre cele mai importante voci ale poeziei române contemporane în dialog artistic cu nume de referinţă ale jazz-ului autohton. Un eveniment prin care să fie promovate valori autentice şi organice pentru două genuri artistice de nişă: poezia şi jazzul.

33 de poeţi din generaţii şi geografii literare diferite vor avea fiecare câte un recital de maximum 10 minute, recitaluri ce vor fi „copertate” prin dialog muzical propus şi coordonat de maestrul Mircea Tiberian (pian) şi invitaţii săi: Maria Răducanu, Nadia Trohin, Adrian Flautistu (chitară bas) şi Constantin Mirea (vioară).

Evenimentul se va constitui într-un material documentar, de memorie culturală vie, pentru viitoare istorii ale literaturii române prin producţiile ce vor fi realizate şi difuzate de Radio România Cultural. Partenerii media ai proiectului sunt săptămânalele „24-FUN”,  „Cultura”, „Luceafărul de dimineaţă”, precum şi www.tamada.ro şi www.agentiadecarte.ro

Poeţi invitaţi:  Adrian Alui Gheorghe, Mircea Bârsilă,  Gabriel Chifu, Mariana Codruţ, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu,  Nichita Danilov, Caius Dobrescu, Gellu Dorian, Marian Drăghici, Iolanda Malamen, Marin Mălaicu-Hondrari, Ioana Nicolaie, V. Leac, Ion Mureşan, Alexandru Muşina, Andrei Novac, Dumitru Păcuraru, Cosmin Perţa, Lucian Perţa, Daniel Pişcu, Ioan Es. Pop,  Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu,  Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Eugen Suciu, Matei Vişniec, Miruna Vlada, Varujan Vosganian, George Vulturescu, Florina Zaharia, Ion Zubaşcu.

În cadrul Maratonului va fi prezentat un moment special dedicat regretatului poet Augustin Frăţilă (1953-2010) susţinut de actorul Viorel Păunescu.

Maratonul poetic al serii de 4 iunie 2010 va fi întregit de un performance de poezie în limba franceză din opera lui Matei Vişniec oferit de trupa pariziană DELAGARE.

Amfitrioni şi producători generali: Dan Mircea Cipariu şi  Ioan Cristescu

Art director: Mihai Zgondoiu

Producător executiv: Andra Rotaru

În cadrul evenimentului va fi lansată antologia „Poezie & Jazz”, ediţia a II-a, Editura Tracus Arte. Redactori: Andra Rotaru şi Cornelia Maria Savu.
Maratonul de Poezie şi Jazz are susţinerea Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti – Secţia Poezie.

Maratonul de Poezie şi Jazz este un eveniment recomandat de Târgul Naţional al Cărţii de Poeziewww.targuldepoezie.fdl.ro

Proiectul este coordonat de Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei POEZIE – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, şi Ioan CRISTESCU (iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti).

Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti * Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” *Asociaţia Euro CulturArt * Asociaţia Open Art

Coproducător: Radio România Cultural

sponsor: Golden Tulip – Bucureşti – www.goldentulipbucharest.com

Blogul oficial al Maratonului de poezie şi jazz: www.poezie-jazz.blogspot.com

Programul Maratonului de Poezie şi Jazz 2010

22.10 – 22.15
Intro prezentare eveniment, invitaţi, organizatori – (Dan Mircea Cipariu)
Fond Mircea Tiberian Group

22.15 – 22.25
Lectură – Alexandru Muşina – prezentat de Ioan Cristescu

22.25 – 22.35
Lectură – Ioana Nicolaie – prezentată de Ioan Cristescu


22.35 – 22.45
Lectură – Nicolae Prelipceanu – prezentat de Dan Mircea Cipariu

22.45 – 22.55
Lectură – Ion Mureşan – prezentat de Ioan Cristescu

22.55 – 23.05
Lectură – Eugen Suciu -prezentat de Ioan Cristescu

23.05 – 23.15
Lectură –Gabriel Chifu  – prezentat de Dan Mircea Cipariu

23.15 – 23.25
Lectură – Ioan Es. Pop – prezentat de Ioan Cristescu


23.25 – 23.35
Lectură – Varujan Vosganian – prezentat de Dan Mircea Cipariu

23.35 – 23.45
Lectură – Iolanda Malamen –prezentată de Ioan Cristescu

23.45 – 23.55
Lectură – Lucian Perţa (parodii) – prezentat de Ioan Cristescu

23.55 – 00.05
Mircea Tiberian Group

00.05 – 00.15
Lectură – Denisa Comănescu – prezentată de Dan Mircea Cipariu

00.15 – 00.40
Lectură – Matei Vişniec & DELAGARE – prezentat de Ioan Cristescu

00.40 – 00.50
Lectură – Nichita Danilov– prezentat de Ioan Cristescu


00.50 – 01.00
Lectură – Ioana Crăciunescu – prezentat
ă de Dan Mircea Cipariu

01.00 – 01.05

moment special dedicat regretatului poet Augustin Frăţilă (1953-2010) susţinut de actorul Viorel Păunescu.

01.05 – 01.15
Lectură – Mariana Codruţ – prezentată deIoan Cristescu

01.15 – 01.25
Lectură –  Marian Drăghici– prezentat de Dan Mircea Cipariu

01.25 – 01.35
Lectură – Adrian Alui Gheorghe – prezentat de Dan Mircea Cipariu

01.35 – 01.45
Lectură – Cornelia Maria Savu – prezentată de Dan Mircea Cipariu

01.45 – 01.55
Lectură – Gellu Dorian – prezentat de Dan Mircea Cipariu

01.55 – 02.05
Mircea Tiberian Group

02.05 – 02.15
Lectură – Marin Mălaicu Hondrari – prezentat de Ioan Cristescu


02.15 – 02.25
Lectură – George Vulturescu – prezentat de Dan Mircea Cipariu

02.25 – 02.35
Lectură – Dumitru Păcuraru – prezentat de Dan Mircea Cipariu

02.35 – 02.45
Lectură – Bogdan O. Popescu – prezentat de Dan Mircea Cipariu

02.45 – 02.55
Lectură – Daniel Pişcu – prezentat de Ioan Cristescu


02.55 – 03.05
Mircea Tiberian Group

03.05 – 03.15
Lectură –Caius Dobrescu  – prezentat de Ioan Cristescu

03.15 – 03.25
Lectură – Mircea Bârsilă – prezentat de Ioan Cristescu


03.25 – 03.35
Lectură – Ion Zubaşcu – prezentat de Dan Mircea Cipariu

03.35 – 03.45
Lectură – Miruna Vlada – prezentată
de Dan Mircea Cipariu

03.45 – 03.55
Lectură – V.Leac – prezentat de Ioan Cristescu


03.55 – 04.15
Mircea Tiberian Group

04.15 – 04.25
Lectură – Andra Rotaru – prezentată de Dan Mircea Cipariu

04.25 – 04.35
Lectură – Cosmin Perţa – prezentat de Ioan Cristescu


04.35 – 04.45
Lectură – Florina Zaharia – prezentată de Dan Mircea Cipariu

04.45 – 04.55
Andrei Novac – prezentat de Dan Mircea Cipariu

04.55 – 05.00
Final – Mircea Tiberian Group

Articole recomandate

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508