Circulaţia operelor de artă între România şi Franţa

mai 31st, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Mâine, 2 iunie 2010, ora 11:00, la Muzeul Naţional “George Enescu” (Str. Calea Victoriei nr. 141, Bucureşti), are loc lansarea volumului “Mecena şi comanditari, artă şi mesaj politic” de Gabriel Badea-Păun, Editura Noi Media Print.

Volumul va fi prezentat de dr. Adrian-Silvan Ionescu, cercetător principal la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”.

Acest volum reuneşte mai multe studii ale lui Gabriel Badea-Păun, tânăr istoric de artă român (n. 1973), premiat de Academia de Arte Frumoase a Institului Franţei (Prix du Cercle Montherlant-Académie des Beaux-Arts, 2008, pentru volumul “Portraits de Société XIX-XXe siècle”, Paris, Citadelles et Mazenod, 2007). Studiile tratează teme puţin exploarate pâna în prezent şi care se bazează pe izvoare de arhivă inedite sau dificil de accesat (capela Bibescu de la Père Lachaise, monument funerar privat şi niciodată studiat, arhivele private ale familiei Lecomte du Nouy, ale familiei Emile Gallé, amândouă aflate la Paris, sau cele ale familiei Laszlo de la Londra; Arhivele Naţionale de la Paris, Dosarele documentare de la Muzeul Orsay şi de la Muzeul Luvru). Accentul principal este pus pe actul de comandă ca motor al creaţiei artistice, fie că acesta este folosit pentru crearea unei efigii sau a unor monumente cu scop politic sau identitar (portretele Familiei Regale de Lecomte du Nouy, Philip de Laszlo sau Simonidy, al căror corpus complet este constituit de autor acum pentru prima dată), fie pentru crearea emoţiei artistice (mecenatul lui George Stirbey către sculptorul Jean-Baptiste Carpeaux sau acela al Carmen Sylvei pentru Emile Gallé, complet necunoscut pâna în prezent în România). Aceste studii pun în evidenţă nu numai circulaţia comanditarilor, artiştilor sau operelor de artă între România şi Franţa, ci şi gustul creat prin interacţiunea între artist şi comanditar.

Număr de vizualizări :1118


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro