“Zece povestiri multilateral dezvoltate”

mai 20th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Sâmbătă, 22 mai 2010, la ora 14.30, în cadrul Târgului de carte LIBREX (Sala Polivalentă, Iaşi), are loc lansarea volumului “Zece povestiri multilateral dezvoltate” de Cătălin Mihuleac, Editura Cartea Românească. Prezintă: Ştefan Prutianu.

Criticul literar Dan C. Mihăilescu spunea despre autor: „Ins plin de umor, Cătălin Mihuleac scrie cu vădită plăcere. Nu e nicidecum un satiric înveninat, ci un mucalit care nu dospeşte otrăvuri. Are umorul bonom al melancolicului inventiv, dinamizat la răstimpuri de câte-o trăsnaie prin care mica-mare rezervaţie de drăcovenii a realităţii ne face atenţi la cât de… hilare ne sunt tristeţile. şi înfrângerile.”

„Genul de proză scurtă practicat de Mihuleac este unul atractiv pentru publicul larg. Chiar foarte larg. În Statele Unite, ar fi putut deveni un scriitor popular. Proza scriitorului, vioaie, dezinhibată, fără alte pretenţii decât de a amuza cititorul – lucru care îi reuşeşte pe deplin – umple un gol în literatura noastră postrevoluţionară.”, scrie Radu Pavel Gheo.

Număr de vizualizări :981


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro