“Micro/Macro” cu artistul vizual Ileana Dana Marinescu, la Anaid Art Gallery

mai 13th, 2010 | By | Category: Proiecte

Mâine, 15 mai 2010, între 20.00 – 02:00, la ANAID ART GALLERY (Str. Slobozia, Nr. 34, Bucureşti), în cadrul Nopţii Muzeelor, va avea loc vernisajul expoziţiei „Micro/Macro”, al artistei Ileana Dana Marinescu, curatoare Olivia Niţiş.

Expoziţia “Micro/Macro” a Ilenei Dana Marinescu este o expoziţie concepută ca o instalaţie prin care artista priveşte lumea prin lupă sau sub lupă. „Mico/Macro” este un joc estetic al unor obiecte găsite, supuse unei atente analize sub lentila lupei, care măreşte sau micşorează. „Micro/Macro” construieşte un univers apropiat sau îndepărtat, mare sau mic, distorsionat sau contorsionat, prin care publicul ce priveşte devine el însuşi un obiect sub lupă şi analizat.

De o imaginaţie debordantă, făcând asocieri neobişnuite de texturi şi obiecte, la Ileana Dana Marinescu fiecare rămăşiţă a cotidianului banal este transformată în artă. Furtunuri de duş, robineţi, ochelari, cabluri, sârmă, sticluţe de parfum şi fluturi de sticlă, sau mulţi fluturi de sticlă ce conturează o nouă ordine poetică dezvoltând o originalitate a unui nou tip de intimitate.

Expoziţia instalaţie “Micro/Macro” a artistei Ileana Dana Marinescu este o radiografiere a societăţii contemporane prin prisma obiectului banal reintegrat şi reinterpretat în cadrul unui obiect artistic. L’objet trouvée devine objet d’art ce evoluează în zona unui onirism extrem de palpabil şi firesc.

Ileana Dana Marinescu face parte din categoria artiştilor pentru care arta contemporană înseamnă experiment, interogare, dorinţă, viaţă, bucurie.

Publicul amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia în perioada 15 mai 2010 – 5 iunie 2010, de  luni până vineri între orele 11-19, sâmbăta între orele 10-18.

Număr de vizualizări :1082


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro