“Goldoni şi Teatrul azi”

mai 18th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Astăzi, 19 mai 2010, ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară-Galeria Galateca (str. C. A. Rosetti nr. 2-6, Bucureşti) are loc o seară italiană, cu dezbaterea “Goldoni şi Teatrul azi”, pornind de la volumul bilingv apărut la Humanitas, “Teatru”, colecţia “Biblioteca italiană”, în traducerea lui Sică Alexandrescu, Polixenia Karambi, Lidia Sava, N. Al. Toscani şi Constanţa Trifu. Invitaţi: Mihai Mălaimare şi Vlad Zografi.
“Reforma lui Goldoni se bazează pe afirmarea comediei „de caracter” faţă de deja decăzuta commedia dell’arte. Noua formulă pune în valoare calităţile celor mai buni actori şi îi educă în respectul textului şi al acţiunii scenice. Pentru comediograful veneţian, teatrul este „poezie pe scenă”, ţine deci cont de coerenţa literară, care este responsabilitatea scriitorului, de măiestria profesională a actorilor — care trebuie să garanteze cea mai bună prestaţie posibilă – şi de atenţia destinatarilor, adică de participarea unui public dispus să judece ceea ce se desfăşoară în faţa ochilor săi. Proiectul reformator goldonian depăşeşte graniţele comediei şi cuprinde sistemul teatral în totalitatea sa.”, scria profesorul universitar Carmelo Alberti.

Număr de vizualizări :908


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro