Humanitas, Mansardă cu vedere spre carte

apr. 29th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

În perioada 1-15 mai 2010, Editura Humanitas va aduce cele mai frumoase cărţi şi pe cei mai iubiţi autori, în mansarda Librăriei Cărtureşti (str. Arthur Verona nr. 13-15, Bucureşti).

Printre evenimentele pregătite de Humanitas se numără noi apariţii editoriale, lansări, sesiuni de autografe, preţuri speciale şi o colecţie aniversară. Cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea editurii, va fi lansată seria Humanitas „20 de ani în 20 de cărţi”, ce cuprinde douăzeci de autori şi de titluri Humanitas reprezentative, care au marcat cultura română de după 1990. Editura Humanitas va organiza o sesiune de autografe cu unul dintre cei mai îndrăgiţi autori, Neagu Djuvara, care de curând şi-a lansat volumul “Ce au fost boierii mari în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI-XX)”. Alte două evenimente mult aşteptate vor fi sesiunea de autografe cu Mircea Cărtărescu pentru noul său volum, “Frumoasele străine” şi dezbaterea „De ce citim” cu scriitorul şi criticul literar Dan C. Mihăilescu. Ca de fiecare dată, Humanitas Fiction vine în întâmpinarea iubitorilor de literatură străină cu o nouă apariţie editorială a unuia dintre cei mai importanţi scriitori contemporani, “Mesagerii ploii” de Ismail Kadare. Şi cum nici un eveniment ce poartă semnătura Humanitas nu poate fi complet fără „cartea vorbită”, Humanitas Multimedia vă prilejuieşte întâlnirea cu actorii Irina Petrescu, Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu şi Marian Râlea, vocile inconfundabile ce dau viaţă cărţilor. De asemenea, cei care vor trece pragul mansardei Librăriei Cărtureşti vor avea ocazia să se bucure de promoţiile oferite de Humanitas: 20% pentru cărţile autorilor interbelici – Eugene Ionesco, Constantin Noica, Emil Cioran, Lucian Blaga şi Mircea Eliade – şi 15 % pentru cele mai cunoscute titluri ale scriitorilor Mario Vargas Llosa, Milan Kundera, Paulo Coelho, John Updike, Isabel Allende şi John Ford.

Număr de vizualizări :1164


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro