Concurs de desen pentru copii

apr. 27th, 2010 | By | Category: Postcard

Scriitoarea Angela Baciu, consilier cultural în cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor Galaţi, ne-a semnalat concursul “CĂLĂTORIE ÎN LUMEA DESENELOR ANIMATE”, ce se adresează copiilor cu vârste între 7-11 ani, cu talent la desen.

Înscrierile la concurs se pot face la sediul C.C. Sind.Galaţi din Str.Brăilei, Nr.134, Departamentul Cultural-Artistic, sau secretariat et.1. Lucrările se depun într-un plic – acestea trebuie să aibă în josul paginii o etichetă cu datele autorului (nume, vârstă, şcoală, tema desenelor)  începând cu data de 1 mai 2010, persoană de contact: Angela Baciu.

Creaţiile vor fi jurizate de o comisie din departament, iar cele mai reuşite vor fi premiate în funcţie de originalitate, acurateţea execuţiei, acordul cromatic şi expresivitatea lucrării.

Indiferent dacă sunt sau nu premiate, toate desenele vor face parte dintr-o expoziţie inedită  de desene ce va fi deschisă publicului larg în holul de la et.1 al C.C.S.G.

Scopul acestui concurs este  de a stimula potenţialul artistic creativ al elevilor şi al cadrelor didactice, de a descoperi şi a atrage în competiţie un număr cât mai mare de elevi cu înclinaţii artistice,  o şansă pentru exprimarea sensibilităţii, imaginaţiei şi fanteziei creative a copiilor.

Număr de vizualizări :1617


4 Comments to “Concurs de desen pentru copii”

  1. Asimionesei Andrei spune:

    Buna ziua, as dori sa aflu daca acest concurs este adresat si copiilor din alte judete. Lucrarile pot fi trimise prin Posta Romana la adresa mentionata in textul de prezentare al concursului? Se percepe taxa de participare? Este impus un anumit format pentru lucrari?

  2. LILIANA spune:

    Bună ziua! Sunt din judeţul Vrancea şi aş dori să ştiu dacă pot participa la concurs şi dacă se pot trimite lucrări prin poştă şi până la ce dată. MULŢUMESC!

  3. andreea spune:

    as dori sa particip la acest concurs

  4. angela baciu spune:

    concursul se adreseaza tuturor copiilor din tara, nu se plateste taxa de inscriere; lucrarile se pot trimite prin posta, formatul desenelor este ales de concurenti, concursul se continua si in toamna, se primesc desene pana la data de 15 octombrie, mult succes tuturor si va multumesc.

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro