“Doamne…ce măcel!” la Teatrul de Comedie

apr. 15th, 2010 | By | Category: Proiecte

Sâmbătă, 17 aprilie 2010 şi duminică 18 aprilie 2010,  ora 19.30,  la Teatrul de Comedie din Bucureşti, Sala Studio, vor avea loc primele reprezentaţii ale spectacolului “Doamne…ce măcel!de Yasmina Reza, regia şi versiunea în limba română Lucian Giurchescu.

Decorul îi aparţine lui Puiu Antemir, costumele Ancăi Răduţă, ilustraţia muzicală este asigurată de Vasile Manta, asistent regie Radu Solcanu.

Din distribuţie fac parte  Delia Nartea, Teodora Stanciu, Tania Popa, Marius Drogeanu, Alexandru Conovaru. Premiera oficială va avea loc vineri 7mai 2010 şi sâmbătă 8 mai 2010, ora 19:30.

Lucian Giurchescu scrie despre regizoarea piesei: „Yasmina Reza nu e încă istorie. Poate va fi… poate nu. Dar ceea ce scrie, ceea ce ”povestește”… (mai ales în ARTĂ și în… MĂCELUL, pe care vi-l prezentăm), e lumea noastră… a europenilor unificați sau nu…, a celor înfricoșați nu de bombe, ci de cursul de la bursă… și de silința de-a fi ”politic corecți”… măcar în vorbe… pentru că în fapte… ne conducem, de obicei, după alte criterii. E lumea noastră, de toate zilele, a trăitorilor secolului XXI… ce ne pretindem liberi și sinceri dar – de fapt – … adeseori… ne e frică să ne eliberăm de tot ce-am moștenit, de voie sau de nevoie, de obiceiurile și vorbele care ne dau impresia de onorabilitate, ne ”securizează” de… noi înșine.

Reza face din obișnuitul oricărei zile un mic… hai să-i spunem… ”eveniment”. Pentru că o vorbă, un gest, o aparent mică clipă de enervare, o semi-jignire pot provoca mini-taifunuri,(scuzați pluralul cam… forțat), nu într-un pahar cu apă… ci în orice încăpere de burghez pașnic… care… numai la asta nu se aștepta. Numai asta nu-și dorea. Vântul suflă cu zâmbet… dar suflă… Nu sparge geamuri… nici suflete dar descoperă ceva… comun multora dintre noi.”

Yasmina Reza s-a născut la 1 Mai 1959 la Paris. Şi-a început cariera ca actriţă, în prezent scrie piese de teatru, romane şi scenarii.Dramaturgia sa cuprinde: Conversaţie după înmormântare (1987), Trecând prin iarnă (1990), Artă (1994),Trei versiuni ale vieţii (2000), O piesă spaniolă(2004), Doamne… ce măcel! (2006)

Număr de vizualizări :2256


One Comment to ““Doamne…ce măcel!” la Teatrul de Comedie”

  1. Frumusete spune:

    merita piesa?

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro