spot_img

Concursul literar “Nora Iuga”, Oneşti

Organizatorii Concursului literar “Nora Iuga”, Oneşti, 2 februarie 2010 – 2 iulie 2010, au trimis pentru AgenţiadeCarte.ro regulamentul de desfăşurare al evenimentului.


Regulament şi precizări necesare:

1. Concursul se desfăşoară în perioada 2 februarie 2010 – 2 iulie 2010. Textele primite după data limită nu vor mai fi acceptate în concurs.

2. Concursul literar Nora Iuga se desfăşoară pe două categorii de vârstă:

a. pentru scriitorii cu vârsta de maximum 35 de ani, indiferent dacă au debutat sau nu. Dacă au debutat în volum, autorii trebuie să trimită câte 3 exemplare din acesta. Adresa pe care vor fi trimise cele 3 volume este mai jos, la punctul 7. Specificare: ori trimiteţi 3 volume (poezie şi / sau proză) ori trimiteţi grupaj de text (4 poezii şi / sau 2 proze scurte).  Nu este secţiune separată pentru volum de debut.

b. pentru scriitorii cu vârsta de peste 35 de ani, indiferent dacă au debutat sau nu. Dacă au debutat în volum, autorii trebuie să trimită câte 3 exemplare din acesta. Adresa pe care vor fi trimise cele 3 volume este mai jos, la punctul 7. Specificare: ori trimiteţi 3 volume (poezie şi / sau proză) ori trimiteţi grupaj de text (4 poezii şi / sau 2 proze scurte).  Nu este secţiune separată pentru volum de debut.

3. Concursul se desfăşoară pe două secţiuni: poezie şi proză scurtă, fără tematică (aşa cum a fost la prima ediţie). Participanţii pot trimite texte pentru ambele secţiuni. Se vor trimite 4 poezii (fiecare poezie să nu depăşească 3 pagini A4) şi / sau 2 proze scurte (fiecare proză scurtă să nu depăşească 5 pagini A4).

4. Textele vor fi editate în Word, caractere Corbel, litera cu mărimea de 16, şi vor fi scrise cu diacritice.

5. Textele vor fi trimise cu sistem motto prin e-mail la adresa: haisafurampepeni@yahoo.com. Textele vor fi însotiţe de o fişă de participare care va conţine câteva date personale: nume şi prenume, adresa, telefon, vârsta, o fotografie de rezoluţie mare, motto, e-mail, etc. Mottoul trebuie să apară pe fiecare pagină din concurs. Se va preciza secţiunea la care se participă (până în 35 de ani, peste 35 de ani).

6. Taxa de participare este de 20 lei pentru fiecare secţiune în parte. Dacă participaţi şi la poezie şi la proză scurtă, taxa de participare este de 30 lei.

7. Banii vor fi trimişi prin mandat poştal pe numele Gabriela Gîrmacea, la adresa: Centrul de Experienţe Pedagogice şi Culturale, strada Republicii, nr. 58, ap. 194, cod 601025, Oneşti, judeţul Bacău. Pe mandatul poştal există o rubrică numită “Loc pentru corespondenţă”. Această rubrică va fi completată cu menţiunea “Pentru Concursul literar Nora Iuga”. Întrebaţi la oficiul poştal cum se completează corect mandatul poştal şi rugaţi să verifice corectitudinea acestuia. Dacă este cazul, volumele de debut vor trebui trimise tot pe adresa precizată mai sus.

8. După ce trimiteţi banii, veţi primi confirmare de la noi. Aşadar, adăugaţi id-ul de messenger al lui George Chiriac: haisafurampepeni

9. Premiile vor fi anunţate ulterior, în funcţie de banii strânşi. Vor fi premii în bani: Premiul Nora Iuga, premiul I, premiul II, premiul III. Se vor preamia cele mai bune texte primite în concurs. Noi sperăm să ajungem la:

Premiul Nora Iuga – 1500 lei
Premiul I – 1000 lei

Premiul II – 600 lei

Premiul III – 400 lei

Pentru fiecare secţiune se vor anunţa câte 5 nominalizaţi, care vor fi invitaţi la Oneşti la premiere. Pe lângă premiul in bani, câştigătorii vor mai primi diplomă, cărţi, autografe de la membrii juriului, revista „Experienţe culturale”, etc.

10. Juriul va fi alcătuit din 7 scriitori: Nora Iuga, Octavian Soviany, Miruna Vlada, George Chiriac, Moni Stănilă, Gabriela Gîrmacea şi înca cineva.

11. Premierea va avea loc la Oneşti, la sfârşitul lunii iulie. Câştigătorii vor fi invitaţi la un festival de 2-3 zile în care vom organiza lansări de carte, lecturi publice, workshop cu scriitori care au jurizat şi alte manifestări culturale. Data exactă a premierii va fi precizată ulterior (va fi după data de 15 iulie).

12. Nerespectarea regulamentului duce la excluderea textelor din concurs.

13. Dacă trimiteţi texte pentru concurs adăugaţi pe mess id-ul haisafurampepeni, pentru eventuale ştiri, informaţii, confirmări, etc.

George Chiriac & Gabriela Gîrmacea

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508