Andrei Terian, la debut editorial!

mart. 8th, 2010 | By | Category: Agenda de carte

Mâine, 10 martie 2010, ora 12.00, în Sala 321 a Facultăţii de Litere, Universitatea din Craiova, are loc lansarea volumului de critică şi istorie literară “G. Călinescu. A cincea esenţă”, de Andrei Terian, Editura Cartea Românească.

La eveniment vor participa: Sorina Sorescu, Xenia Karo, Cătălin Ghiţă. Moderator: Gabriel Coşoveanu. Parteneri ai evenimentului: Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova şi Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Craiova.

Cartea lui Andrei Terian e o sinteză critică de o amploare, minuţie şi vervă interpretativă încă nemaiîntâlnite la noi în bibliografia, atât de abundentă totuşi, despre G. Călinescu. Este o lucrare de referinţă, care va rămâne. Ea marchează simbolic apariţia unui nou reprezentant strălucit al unei generaţii tinere care a început deja şi continuă alert să înnoiască domeniul studiilor noastre literare.” spune Paul Cornea despre acest volum de debut.

Andrei Terian s-a născut la 30 noiembrie 1979. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Este doctor în filologie (cu distincţia summa cum laude) al Universităţii din Bucureşti. În prezent este lector la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” din Bucureşti, redactor la revistele Cultura şi Euphorion. A mai colaborat la revistele Adevărul literar şi artisticBucureştiul culturalCuvîntulEuresisRomânia literarăVatra ş.a., precum şi la Ziarul de duminică, totalizînd peste 400 de studii şi articole publicate în periodice şi în volume colective. Dintre criticii generaţiei sale, a obţinut cel mai mare număr de voturi la anchetele BEST („Bursa tinerilor scriitori”, organizată de Bucureştiul cultural în 2006) şi „Cei mai buni 5 tineri scriitori ai momentului” (Colocviul Tinerilor Scriitori, Cluj-Napoca, 2007). “G. Călinescu. A cincea esenţă” reprezintă debutul în volum al autorului.

Număr de vizualizări :1376


Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro