“O nouă civilizaţie a inimii”/ scriitorul Octavian Soviany în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Mar 28th, 2010 | By admin | Category: Studioul de carte

Nu de multe ori, suntem curioşi cum gândesc scriitorii din preajma noastră, care sunt pasiunile lor din viaţa de zi cu zi, cât de apropiaţi şi asemănători sunt faţă de noi. Astăzi, scriitorul Octavian Soviany ne povesteşte despre subiecte uneori tabu, excentricităţi sau senzualitate în secolul XXI. Un interviu luat de Andra Rotaru, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Dacă ar fi fost să fiţi femeie, ce aţi fi apreciat la viaţa de astăzi a femeii de secol XXI?

Că îşi poate cultiva în mai mare măsură decât altă dată valenţele creative. Cred că actualmente, cel puţin în poezia românească, domneşte matriarhatul. Femeia-artist a devenit o prezenţă obişnuită  în peisajul cotidian. Şi e bine – pentru că ne propune o altă sensibilitate, o altă viziune, făcându-ne  să uităm că papirosfera a fost timp de secole o lume exclusivist falocratică.

Care credeţi că sunt atuurile feminităţii în faţa unui bărbat cu experienţă?

Un bărbat cu o oarecare experienţă de viaţă este mai pregătit să înţeleagă eterna  enigmă a feminităţii. Chiar dacă unii dintre contemporanii mei se vor grăbi să conchidă că această enigmă este o invenţie a poeţilor şi… a femeilor. Oricum, marele paradox este acela că în adolescenţă, când debordăm de vitalitate, suntem încă foarte rudimentari din punct de vedere afectiv, căci există şi o civilizaţie a inimii, la care unii ajung extrem de anevoie, iar alţii nu ajung niciodată. Fără o asemenea civilizaţie riscăm să nu înţelegem niciodată femeia. Dar cineva spunea că nici măcar nu e necesar să o înţelegem, e destul s-o iubim.  Iar atuuul feminităţii în faţa unui barbat cu inima coaptă este, fireşte, tocmai feminitatea.

După fiecare doi martie/ gura ta miroase o/ jumătate de an/ a tămâie şi colivă./ Pomeţii obrajilor tăi/ bat în liliachiu, iar/ pupilele tale privesc/ un pluton de execuţie invizibil./ Când zâmbeşti/ ţi se văd dinţii de animal tânăr şi crud/ care nu-mi vor mai muşca/ buzele niciodată./ Gura mea/ are gust de cenuşă./ Din hainele mele/ emană/ mirosul bărbaţilor de/ cincizeci de ani:/ un miros de cameră părăsită/ plină de praf şi de şoareci.”/ din poemulUn bărbat de cincizeci de ani se gândeşte la moarte”

Este vulgaritatea o formă de seducţie?

Vulgaritatea, chiar şi obscenitatea, pot câteodată să fascineze. Ea ca atunci când după ce nu a mâncat caviar toată viaţa,  un gurmand simte nevoia să mai mănânce şi nişte icre de ştiucă cu ceapă. În ceea ce mă priveşte, am simţit foarte rar această ispită.

Ce părere aveţi despre transexualitate, homosexualitate, incest?

Mi se pare că toate aceste manifestari se înscriu în simptomatologia unei lumi foarte obosite. Am impresia că specia noastră este extenuată şi refuză pur şi simplu să se mai reproducă. Aşa se întâmpla în toate epocile crepusculare. Cred că vremurile în care trăim seamănă destul de bine cu anii aceia tulburi de la sfârşitul Imperiului Roman, epoca lui Petroniu şi a Satyricon-ului. Pot avea înţelegere pentru homosexuali, dar nu le pot împărtăşi gusturile, n-am fost niciodata atras erotic de un bărbat.

Dacă ar fi să trăiţi în oraşul perfect, care ar fi acela? De ce?

Mi-ar fi plăcut să trăiesc la Viena, pe vremea lui Musil şi Klimt. Era lumea care ştia să agonizeze atât de frumos! Şi apropo de această Vienă agonizantă, de câţiva ani sunt fascinat până la obsesie de Rudolf von Habsburg, o personalitate foarte stranie, din care mi-ar plăcea să fac într-o zi un personaj de roman.

Cum este perceput erotismul de un bărbat cult faţă de o persoană cu o  pregătire medie? Este artistul mai vulnerabil faţă de tot ceea ce are legătură cu sexul frumos?

Nu pot să răpund decât afirmativ la ambele întrebări. Erosul autentic reprezintă forma cultivată, civilizată, a sexualităţii.

Mai întâi/ mi-ai pătruns în cuvinte./ Vorbeam cu/ vorbele tale. Fredonam/ cântecele neghioabe./ Alcătuiam/ din dopurile mele de bere/ forma stângace a unui/ sex de băiat. Mă/ uitam în oglindă/ şi aşteptam să-mi apară pe/ chip trăsăturile tale.”/ 17 august

Până unde credeţi că se va ajunge cu arta seducţiei?

Nu ştiu dacă în ziua de astăzi când amorurile se înjgheabă în pripă şi ajungi să faci dragoste cu o persoană cu care nici măcar n-ai făcut cunoştinţă mai posedă cineva marea, aristocratica artă a seducţiei. Este un produs mult prea delicat, mult prea subtil pentru niste timpuri atât de prozaice. Astăzi se poartă erosul a la americaine. Maxim de eficienţă (Ce cuvânt oribil!), cât mai puţin sentiment!

Astăzi mă gândesc la tine/ ca la o seară/ de doi martie când/ toate femeile poartă/ măşti boţite de carnaval/ şi intră prin baruri/ însoţite de/ tapiri uriaşi/ când moartea apare-mbrăcată/ în hainele tale/ şi îţi poartă bijuteriile/ când dinţii tăi cruzi se înfig în/ pulpa unui măr roşu şi când/ farurile maşinilor/ strălucesc ca/ ochii unei femei/ sărutate pe buze de/ diavol.”/ din poemul “Un bărbat de cincizeci de ani se gândeşte la moarte”

Ce vă inspiră la o femeie? Ce trebuie ea să aibă ca să devină un fel de muză?

Am spus-o de multe ori: eu cred cu toată seriozitate în instituţia muzei. Ca şi un copil, o carte sau un tablou au nevoie ca să se nască- şi de o mama, şi de un tată. Cum poate deveni o femeie muză? Aşa, pur şi simplu…

Care sunt primele amintiri legate de femei? De mamă, bunică, prietene din copilărie?

Mama se ocupa cu croitoria. La ea veneau multe femei care se dezbrăcau, iar eu încercam să le spionez. Pe la patru-cinci ani femeile în toată firea mi se păreau mai ispititoare decât fetiţele. De o fetiţă m-am îndrăgostit abia la gradiniţă: îmi făcea funda la pantofi  (acolo trebuia să purtăm papuci şi eu nu ştiam să-mi leg şireturile de la ghete) şi o chema Veronica. Chiar, oare ce-o mai fi făcând Veronica?  N-am mai întâlnit-o de atunci niciodată…

“Te-am visat. Faţa ta/ era vopsită/ jumătate în/ alb şi/ jumătate în/ roşu./ Acum înţeleg:/ tu eşti de două ori / ca orice femeie:/ odată în faţă/ şi odată în/ spatele meu./ Nimic nu/ apropie/ mai tare ca despărţirea:/ fiecare din noi/ e acum/ mormântul/ celuilalt.”/ din poemul “Semne de vindecare”


Ce credeţi despre mişcarea feministă?

Mişcarea feministă e foarte gălăgioasă şi mă cam irită. Ele pornesc (ca şi sexiştii, cu care se aseamănă foarte mult) de la nişte clişee mentale. Şi mai ales neagă diferenţa naturală dintre cele două sexe, care e de la Dumnezeu, n-au inventat-o bărbaţii. Pentru mine o feministă este tot ce poate fi mai anti-feminin pe faţa pământului. Şi pot să spun că detest feministele tocmai pentru că îmi plac mult femeile.

Care este cadoul perfect pe care l-aţi dori din partea unei femei? Dar dacă ar fi să-l oferiţi dumneavostră unei femei?

Orice femeie care trăieşte o legătură mai adâncă alături de un bărbat, îl mai naşte o dată. Femeile ne dau fiinţa (în sensul propriu al cuvântului), şi iubitele, nu doar mamele noastre. Iar ceea ce le putem oferi noi e infinit mai puţin. Nu orice cioplitor oarecare e în stare să o sculpteze pe Venus din Milo.

“numai din pricina/ păcatelor noastre/ nu suntem/ fluturi/ dimineaţa/ trebuie să/ înceapă cu/ spălatul pe/ mâini şi cu/ rugăciunea.”/ din poemul “Semne de vindecare”

Ce carte şi ce personaj feminin v-au plăcut atât de mult încât să-l căutaţi şi în viaţa de zi de zi?

Am fost mult timp fascinat de Nastasia Filipovna a lui Dostoievski. Apoi de Hedda Gabler. Dar nu ştiu dacă mi-aş dori s-o întâlnesc pe vreuna din ele în viaţă.

Care este imaginea unui Rai de o zi pe pământ?

Ce farmec să aibă o zi de paradis dacă n-o împarţi cu o femeie?

Femeile au părul mov/ şi şoldul cât o catedrală ”/ din poemul “Tragicul domn”

Octavian Soviany s-a născut la 23 aprilie 1954, în Braşov. A debutat concomitent cu poezie şi critică în revista Echinox(1975). Colaborări la România literaraViaţa româneascăLuceafărulContemporanulFamiliaCuvântulApostrof, ParadigmaZiua literară. Alte volume de versuri de acelaşi autor: Ucenicia bătrânului alchimist (1983), Cântecele desăvârşirii interioare (1994), Turnul lui Casanova (1996), Provincia pedagogică (1996), Textele de la Montsalvat (1997), Cartea lui Benedict (2002), Alte poeme de modă veche (2004), Scrisori din Arcadia (2005), Dilecta (2006). De asemenea, a mai publicat proză –Textele de la Monte Negro (2003) –, teatru – Strălucirea şi suferinţele filosofilor (1992) –, critică – Textualism, postmodernism, apocaliptic, vol. 1 (2000), Textualism, postmodernism, apocaliptic, vol. 2 (2001), Experiment şi angajare ontologică (2002), Apocaliptica textului (2008).

vizualizari: 3519


2 Comments to ““O nouă civilizaţie a inimii”/ scriitorul Octavian Soviany în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro”

  1. [...] luat de Andra Rotaru pentru Agentia de carte.ro . il puteti citi aici. [...]

  2. nextval says:

    interesant.
    la literatorul nu a colaborat?

Comenteaza

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro