Joi, 14 martie 2013, ora 14.00, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (Bd. Dacia nr. 12, Bucureşti), va avea loc evenimentul „Rotonda 13”–Mariana Marin (1956 – 2003). Invitaţi: Dan Cristea, Ioan Groşan, Ioan Buduca, Adrian Pârv, Eugen Suciu, Traian T. Coşovei. Amfitrion: Lucian Chişu.
„Poezia Marianei Marin reuşeşte în continuare să emoţioneze şi să producă senzaţia de limpezime şi de adevăr pe care nu ţi-o dau decât cei mai buni poeţi din toate epocile.” (Claudiu Komartin)
„Plină de anxietate și fobii, de nebunie, umilință și dezamăgire, de mănuși aruncate și apoi ridicate și luări de la capăt, neconcesivă și mutilantă, își „rezolvă” imediat inlcusiv problema propriei etici prin revolta-i caracteristică, parcă tocmai pentru a nu-și adormi conștiința („Nu sunt o fiinţă morală./ Cine, trăind, ar putea rămâne/ curat şi integru?”) și chiar în poemele de dragoste această „dulce scorpie parfumată” respiră în toate atributele opuse dragostei: în ură, vinovăție și frică.” (Adrian Diniş)
„Tema esenţială a poeziei Marianei Marin este, pe tot parcursul creaţiei sale, condiţia artistului şi a operei sale. La aceasta, sublinează Andrei Bodiu în Direcţia optzeci în poezia română, se adaugă obsesia autenticităţii, pentru că „separarea eurilor nu mai ţine de memorie, ruptura se petrece pe un atroce fundal existenţial”[1]. În funcţie de cât de mult se adânceşte sau se estompează falia dintre eul real şi eul poetic, poezia primeşte, în plus faţă de caracteristicile ei vertebrante, câteva note particulare. Aceste particularităţi au fost evidenţiate de critica de întâmpinare, dar analiza s-a făcut în limita spaţiului restrâns al cronicii literare aşa încât liniile comune păstrate de la un volum la următorul, trăsăturile distincte, modificarea viziunii poetei, au fost mai puţin reliefate.” (Iulia Rădac)
[1] A. Bodiu, Direcţia optzeci în poezia română, Piteşti, Paralela 45, 2000, p. 152.
