spot_img

„Neograeca Bucurestiensia. In Honorem Constantini Dimadis”, coordonator Tudor Dinu

Vineri, 30 martie 2012, ora 18:30, la Casa Monteoru a Uniunii Scriitorilor (Calea Victoriei, nr. 115, Bucureşti), va avea loc lansarea volumului „Neograeca Bucurestiensia. In Honorem Constantini Dimadis”, coordonator Tudor Dinu, Editura Universităţii Bucureşti. Vor vorbi: prof. dr. Olga Cicanci (Preşedinta Societăţii Române de Studii Neoelene), dr. Marjolijne Janssen (Universitatea Cambridge), prof. dr. Nicolae-Şerban Tanaşoca (Directorul Institului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române) şi sărbătoritul prof. dr. Konstantinos Dimadis (Freie Universität, Berlin). Evenimentul este organizat de Departamentul de Filologie Clasică şi Neogreacă şi Editura Universităţii din Bucureşti.

Volumul „Neograeca Bucurestiensia” este închinat marelui elenist Konstantinos Dimadis, doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti, la împlinirea vârstei de şaptezeci de ani. Pe lângă materialele menite să contureze personalitatea celui sărbătorit (laudatio, biografie, listă de publicaţii), acesta reuneşte şapte conferinţe susţinute în cadrul secţiei de limbă şi literatură neogreacă a Universităţii din Bucureşti de către reputaţi profesori provenind de la universităţi din tot atâtea ţări (Grecia, Cipru, Germania, Italia, Bulgaria, Letonia, Australia). Acestea aduc contribuţii ştiinţifice importante în varii sfere ale culturii greceşti atât antice (poezia lui Pindar şi textele medicale), cât şi moderne (dialectele greceşti din Bulgaria, paraliteratura în Grecia secolului XIX, relaţiile dintre Nikos Kazantzakis şi Federico Garcia Lorca, mitul antic şi dramaturgia greacă actuală). Un interes particular pentru noi românii îl prezintă contribuţiile inedite dedicate legăturilor dintre lumea greacă postbizantină şi Principatele Dunărene (Valahii şi Valahia în Erotocrit, relaţiile dintre mănăstirea Kykkos şi Ţările Române) .

Prof. dr. Konstantinos DIMADIS, profesor emerit al Universităţii Libere din Berlin, a predat de-a lungul carierei ca titular sau invitat la numeroase universităţi Europene (Amsterdam, Groningen, Hamburg, Mainz, Münster, Zürich, Granada, Belgrad, Sankt Petersburg, Tbilisi, Atena). Începând din anul 2009 ţine anual cursuri la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii din Bucureşti, al cărei doctor honoris causa a devenit în 2010. Din 1985 este Directorul Şcolii Internaţionale de Vară de Limbă, Istorie şi Civilizaţie Greacă din Salonic, la care s-au format o bună parte a neoeleniştilor ce predau astăzi la cele mai prestigioase universităţi europene. Din anul 2002 îndeplineşte funcţia de preşedinte al Societăţii Europene de Studii Neoelene, calitate în care a organizat în iunie 2006 în cadrul Universităţii din Bucureşti cel de-al Treilea Congres European de Studii Neoelene.
Opera ştiinţifică impresionată a profesorului Dimadis acoperă domenii diverse precum proza greacă a secolelor XIX-XX, sociologia literaturii,  istoria modernă şi contemporană a Greciei privită în context balcanic, critica de text şi receptarea literaturii.

Lansarea volumului este organizată cu sprijinul financiar al Camerei de Comerţ şi Industrie Eleno-Române şi al Fundaţiei Grigoriade.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508