Prima confruntare din cadrul „Duelului viorilor: Stradivarius versus Guarneri” a avut loc luni, 26 septembrie 2011, la Târgu Mureş. Anamaria Spătaru a trimis pe adresa AgenţiadeCarte.ro un text despre acest proict de amploare, care se desfăşoară în şase oraşe din România, precum şi despre primul spectacol din cadrul turneului. Redăm mai jos textul integral.
Hotărâţi să demonstreze calităţile incontestabile ale valoroaselor instrumente pe care cântă dar şi să-şi demonstreze măiestria interpretativă, cei doi violonişti, Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, alături de pianistul Horia Mihail, au oferit publicului un spectacol care a stârnit ropote de aplauze şi ovaţii îndelungi.
După recital:„E fascinant” declară un spectator. Un alt domn este absolut încântat: „Parcă este muzica sferelor”. „Interpretarea este magnifică. Un moment unic” declară şi o voce feminină. „Nu am auzit niciodată aceste două viori pe aceeaşi scenă, a fost o idee foarte bună!”,spune un spectator din Italia. Un violonist ne-a mărturisit: „Mi-a ajutat Dumnezeu să vin să văd minunăţia asta de aici!” Cei trei artişti mulţumesc şi ei publicului din Târgu Mureş: „Ne-am simţit minunat pe această scenă. A fost un public extraordinar”.
Pentru început interpreţii au prezentat publicului cele două opere de artă – viorile Stradivarius şi Guarneri. Astfel GABRIEL CROITORU cu vioara Guarneri del Gesu “Catedrala” a lui George Enescu pusă la dispoziţie de Muzeul « George Enescu » a interpretat lucrări de virtuozitate de H. Provost, Sarasate şi Kreisler, apoi LIVIU PRUNARU a cântat la vioara Stradivarius “Pachoud” – un instrument special, de mare valoare, adevărată operă de artă a lui Stradivarius – piese celebre de Ceaikovski, Brahms – Kreisler, Jules Massenet şi Bazzini. În cea de-a doua parte a serii, cei trei artişti, LIVIU PRUNARU, GABRIEL CROITORU şi HORIA MIHAIL, au fost prezenţi pe scenă concomitent, spectatorii putând să savureze îmbinarea spectaculoasă a sunetelor celor două viori acompaniate de pian în Grand Duo pentru două viori, op. 57 de Ch. de Beriot, Duo în re major de Spohr şi Cinci piese pentru 2 viori şi pian de Şostakovici.
Viorile Stradivarius sunt adevărate opera de artă, valoarea lor de piaţă ajungând în zilele noastre la milioane de euro. Dacă lutierul a creat cca 1100 instrumente, în prezent mai există în lume 600 de viori Stradivarius. Numărul copiilor realizate este remarcabil (milioane în toată lumea). Multe mistere s-au născut de-a lungul timpului legate de sunetul viorilor Stradivarius,vorbindu-se mai ales de lac, lemn, rareori despre lucrătura lor perfectă. Un fapt interesant este că lemnul provine din zona munţilor Balcani şi a arcului carpatic.
Dacă Stradivari lucra cu precădere pentru nobili, case regale şi biserici, segmentul de piaţă al familiei Guarneri era format în principal de muzicieni. Gradul de uzură al viorilor Guarneri dovedeşte o preferinţă evidentă a muzicienilor pentru sunetul lor. Violonişti celebri ca Joseph Joachim, Eugène Ysaÿe, Fritz Kreisler, Jascha Heifetz, Isaac Stern, Leonid Kogan, Henryk Szeryng, Itzhak Perlman, Gidon Kremer, Pinchas Zukerman şi nu în ultimul rând, George Enescu şi-au încredinţat măiestria acestor viori.
Turneul continuă :
-
28 septembrie, Braşov , Cercul Militar
-
30 septembrie, Bucureşti, Sala Radio
-
3 octombrie, Casa de cultură a studenţilor, Cluj Napoca (în cadrul festivalului “Toamna Muzicală Clujeană”)
-
4 octombrie, Timişoara, Sala Capitol
-
6 octombrie, Craiova, Sala Filarmonicii
Producători : Radio România Cultural şi Asociaţia culturală Accendo.
Eveniment co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – AFCN
Anamaria Spătaru
Informaţii suplimentare pe www.duelulviorilor.ro.