spot_img

„Drumul spre celebritate”: laureaţii concursului evoluează la Sala Radio

În fiecare primăvară, la Sala Radio, publicul bucureştean are şansa de a-i cunoaşte şi a-i aplauda  pe tinerii muzicieni români care vor „scrie” mai departe istoria scenelor muzicale: laureaţii competiţiei naţionale anuale „DRUMUL SPRE CELEBRITATE”. Miercuri, 6 mai 2015, ora 19.00, alături de Orchestra de Cameră Radio – ansamblu între ale cărui priorităţi se află  promovarea tinerilor dirijori şi interpreţi români – sunt invitaţi să evolueze în postură solistică câştigătorii celei de-a V-a ediţii a evenimentului, derulate în aprilie 2014, la Palatul Mogoşoaia: DUO KITHARSIS, chitariştii ALEXANDRA PETRIŞOR şi  DRAGOŞ HORGHIDAN – premiul I, fagotistul MIHAI BOBOIESCU – premiul II şi pianistul IULIAN OCHESCU – locul al III-lea. Laureaţii au fost aleşi după 7 etape, care au desemnat prin voturile a peste 300 de elevi şi profesionişti pe cei 7 finalişti din 53 de candidaţi înscrişi, juriul celei de-a V-a ediţii fiind prezidat de Sorina Goia – Redactor Şef al postului Radio România Cultural. Concertul se va derula sub bagheta dirijorului Orchestrei de Cameră Radio, CRISTIAN BRÂNCUŞI, şi va fi prezentat de iniţiatorul proiectului, SEBASTIAN CRĂCIUN.

În programul serii veţi asculta partiturile a doi compozitori germani, ambii fiind dintre cei mai importanţi  reprezentanţi ai romantismului muzical: Schumann – Concertul în la minor pentru pian şi orchestră şi Carl Maria von Weber – Concert în fa major pentru fagot şi orchestră. Un moment deosebit al serii îl va reprezenta Concertul pentru două chitare şi orchestră, interpretat de DUO KITHARSIS  – Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan – şi semnat de Mario Castelnuovo-Tedesco, unul dintre cei mai mari compozitori pentru chitară ai sec. XX, care a creat aproape 100 de lucrări pentru acest instrument.

Concursul „Drumul spre celebritate” este singura competiţie muzicală din România în care rolul tinerilor spectatori – juraţi este determinant și care în afara unor premii în bani oferă tinerilor muzicieni oportunităţi de afirmare, primii trei clasaţi fiind invitaţi să susţină concerte cu Orchestra de Cameră Radio și Ochestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești, recitaluri la Palatul Mogoşoaia şi la Castelul Peleş. Evoluţiile concurenţilor sunt înregistrate şi difuzate pe frecvenţele naţionale ale postului Radio România Cultural.

Evenimentul este iniţiat şi coordonat de Sebastian Crăciun şi organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Radio România Cultural, Asociaţia “Pro Valores”, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi ExcesMusic.

DUO KITHARSIS – format din Alexandra Petrişor şi Dragoş Horghidan – este un duo de chitare. După absolvirea Universitătii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cei doi muzicieni şi-au continuat studiile de master la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst – Stuttgart. Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai importante duo-uri de chitară din lume: Duo Melis. Duo Kitharsis a câștigat numeroase premii la competiții importante, precum: Premiul I la Festivalul Internaţional de Chitară „Transilvania”, ediţia a IX-a, Cluj-Napoca (România) în 2011; Premiul II la Concursul European de Chitară Clasică “Enrico Mercatali”, ediţia a X-a, Gorizia (Italia) în 2013; Premiul “Champagne Mailliard” la Concursul European de Muzică de Cameră, ediţia 28, Paris (Franţa) în 2014; Premiul I la “Concorso di Esecuzione Musicale ‘Citta di Piove di Sacco’”, ediţia a VII-a, Padova (Italia) în 2014 şi de curând Marele Premiu la Concursul Internaţional de Chitară de la Olsztyn (Polonia).

Fagotistul MIHAI BOBOIESCU a obţinut premii la concursuri naţionale şi la olimpiadele de muzică. În perioada 2005 – 2010 a colaborat cu diferite orchestre şi ansambluri camerale, dintre care amintim: Orchestra Naţională de Tineret, Orchestra Inginerilor, Orchestra Medicilor, Orchestra „Tinerimea Română”. A fost solist al Orchestrei de Cameră Radio. În 2013 a câştigat premiul I la concursul internaţional de fagot de la Iaşi şi premiul al III-lea la Concursul „Drumul spre celebritate”.

Pianistul IULIAN OCHESCU este student la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Este câştigător a numeroase premii la concursuri nationale şi internaţionale:  premiul I “J.S.Bach” si marele premiu la concursul internaţional “Millenium Piano”, premiul I la concursul internaţional “Pro Piano-Romania”, premiul al II-lea la “Vienna International Piano Competition – Panmusica Austria” ş.a.  A studiat în cadrul unor cursuri de măiestrie cu pianişti şi profesori de largă recunoaştere internaţională: Justus Frantz, Dan Grigore, Martin Hughes, Diana Ketler, Mihaela Ursuleasa. Este bursier al festivalului internaţional de muzică de cameră “SoNoRo”.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.  Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bdul. Eroilor, Calea Plevnei, Bdul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508