spot_img

„Cărți, vise și identități în mișcare. Eseuri despre literatura contemporană”, de Rodica Grigore

La editura Casa Cărții de Știință a apărut volumul  „Cărți, vise și identități în mișcare. Eseuri despre literatura contemporană”, de Rodica Grigore.

”Împărțit în două secțiuni, intitulate Lectură și literatură, respectiv Istorie vs. rememorare, volumul acesta cuprinde eseuri dedicate unor scriitori ai epocii contemporane, a căror operă am citit-o (ori am recitit-o) adesea. Prima parte a cărții este centrată asupra unor texte reprezentative aparținând câtorva autori preocupați de diferitele aspecte ale relației dintre cititor și text și, deopotrivă, de semnificațiile pe care elementele livrești le primesc în contextul literaturii prezentului. Astfel, de la Octavio Paz, Anthony Burgess, J.M. Coetzee, Jeanette Winterson sau Alessandro Baricco și până la Jay Parini, Dario Fo ori Amos Oz, se va vedea că lecția marii literaturi este întotdeauna esențială pentru configurarea orizonturilor textului contemporan. Care, cel puțin la unul dintre nivelurile sale, reprezintă și un efort de a reciti (și de a reinterpreta) ceea ce s-a scris în epocile anterioare. Cea de-a doua secțiune a cărții de față analizează, mai cu seamă din perspectiva raportului stabilit între istorie și rememorare, scrieri ale unor autori proveniți din spații culturale diferite, precum Boris Pahor, Ismail Kadare, António Lobo Antunes, Miguel Delibes, Javier Marías sau James Meek, pentru a evidenția, în fiecare caz în parte, rolul amintirii, al înregistrării exacte a evenimentelor petrecute, dar, deopotrivă, al imaginației creatoare, mai ales prin raportare la mecanismele istoriei și ținând seama de modul în care aceasta influențează destinul omenesc.

„Nici memoria nu se mărginește la simpla amintire și nici imaginația nu inventează mereu”, afirma scriitorul spaniol Antonio Muñoz Molina într-unul din eseurile sale. Și e adevărat; căci, fără a se mărgini la simplul demers al relatării exacte, memoria dă consistență literaturii, orientând lectura spre teritorii (și sensuri) care, altfel, ar putea părea situate sub semnul exclusiv al imaginației. Iar parcurgându-le, cititorul intuiește, treptat, jocul identităților mereu în mișcare ce alcătuiesc existența cotidiană și literatura zilelor noastre, pentru a se înțelege pe sine și, în egală măsură, pentru a-și găsi locul potrivit în lumea din jur.” (Cuvânt înainte. Despre literatură, lectură și imaginație – Rodica Grigore)

Rodica Grigore este conferenţiar (disciplina Literatura comparată), la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu; doctor în filologie din anul 2004.

Volume publicate: Despre cărţi şi alţi demoni (2002), Retorica măştilor în proza interbelică românească. Mateiu I. Caragiale, Urmuz, Max Blecher, George Mihail Zamfirescu, G. Călinescu(2005), Lecturi în labirint (2007), Măşti, caligrafie, literatură (2011), În oglinda literaturii (2011, Premiul „Cartea anului”, acordat de Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România), Meridianele prozei (2013), Pretextele textului. Studii şi eseuri (2014), Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut (2015, Premiul Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, Premiul G. Ibrăileanu pentru critică literară al revistei „Viața românească”, Premiul „Cartea anului”, acordat de filiala Sibiu a U.S.R.), Călătorii în bibliotecă. Eseuri (2016).

Traduceri: Octavio Paz, Copiii mlaştinii. Poezia modernă de la romantism la avangardă (2003), Manuel Cortés Castañeda, Oglinda celuilalt. Antologie poetică (2006), Andrei Codrescu, Un bar din Brooklyn. Nuvele şi povestiri (2006, Premiul pentru Traducere al Filialei Sibiu a U.S.R.).

A coordonat şi a realizat antologia de texte a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în perioada 2005 – 2012. Este membră a Uniunii Scriitorilor şi a Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România.

A publicat numeroase articole în presa literară, în revistele: „Cultura”, „Euphorion”, „Observator Cultural”, „Saeculum”, „Scrisul Românesc”, „Vatra”, „Viaţa Românească” etc. Colaborează cu studii, eseuri şi traduceri la publicaţii culturale din Spania, Mexic, Perú şi Statele Unite ale Americii.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508