spot_img

”Tiparele vieții”, expoziție de artă vizuală la Grădina Botanică

Luni, 12 mai 2014, de la ora 17:00, la Centrul de Educaţie Ecologică al Grădinii Botanice., va avea loc vernisajul expoziției ”Tiparele vieții”, organizată de Universitatea din Bucureşti, Grădina Botanică ,,D. Brandza” a Universităţii din Bucureşti şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti. Curatori/ Organizatori: Daniela Frumuşeanu, Anna-Mária Orbán, Alexandru Mărginean, Paulina Anastasiu, Eugenia Niţă. Prezintă: critic de artă  Doina Işfănoni. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

TIPARELE VIETII  se doreşte a fi  un omagiu adus împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi  Universităţii din Bucureşti.  Vorbim despre un manifest artistic concretizat sub forma unei expoziţii de artă vizuală, care promovează respectul pentru natură, pentru om şi creaţia sa.

Expoziţia cuprinde: studii  de desen, compoziţii decorative realizate în tehnici tradiţionale şi neconvenţionale, colaje fotografice, toate având ca model structuri vegetale colectate din Grădina Botanică „D. Brandza” a Universităţii din  Bucureşti.

Evenimentul continuă demersul artistic început cu expoziţia PLANT ART 2012 şi se încadrează în aria proiectelor culturale şi educaţionale comune Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti şi Universităţii din Bucureşti, cu adresabilitate către comunitatea culturală, educaţională şi ştiinţifică, specialişti, formatori de opinie şi publicul larg.

La acest proiect artistic participă cadre didactice şi studenţi  din anul I,  Universitatea Naţională de Arte Bucureşti (Departamentul  Arte Textile şi Design Textil, Artă Murală,  Design şi Modă), precum şi biologi din cadrul Grădinii Botanice „D. Brândza”  a Universităţii din Bucureşti.

Studenţii participanţi sunt următorii: Oana Doruş, Adelina Mateescu, Iulia Bălăşoiu, Steliana Bădălău, Ana-Daria Vlad, Bianca Ivan, Iulia Raluca Diaconu, Dana Dincă,  Andreea- Maria Mocănoiu, Mioara Vîlcu, Irina Oana Iacob,  Elena Denisa Cîrstea, Laura Florentina Lupu, Margareta Victoria Dumitrescu, Marius-Alexandru Ion, Ana Maria Samoilă, Violina Todorova,  Cristina Moise, Cristina Andronache,  Dimitrii Voloşenco, Alexandru Rotariu,  Laurenţiu Dumitru, Iris Tocari, Ioana Grama, Corina Zăbavă, Evelina Lazăr, Ioana Niculescu, Cristian Seuşan, Dragoş Săbăreanu. Colaboratori transpuneri pe material textil: Luminita Fărnoagă, Iulia Toma, Rodica Marin.

Instituţii organizatoare: Universitatea din Bucureşti, Grădina Botanică ,,D.

Brandza” a Universităţii din Bucureşti, Universitatea

Naţională de Arte Bucureşti.

Vernisaj: 12  mai 2014, ora 17:00, Centrul de Educaţie Ecologică, Grădina

Botanică ,,D. Brandză”, Bucureşti, Şos. Cotroceni nr. 32.

Program vizitare:      12 mai – 8 iunie 2014,  luni – duminică, între orele 13:00 –

17:00.

Parteneri: Uniunea Artiştilor Plastici din România, Muzeul Naţional al Literaturii

Române, Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP) şi Festivalul

Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB).

Sponsori: Rembrandt Art Centre  şi Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor

din România (APLER)

Parteneri media: MODERNISM – tabloid de artă şi stil, Agenţia de carte, Piaţa

de artă,  Top Busniess, Art Out, Dialog Textil, VreauArta.ro.

Grafică afiş: Anna-Mária Orbán.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508