spot_img

”Musai List”, de Octavian Pantiș, într-o ediție nouă

De curând, la Editura Publica a apărut volumul ”Musai List” într-o ediție nouă. Prima ediție a avut șase tiraje vândute integral. ”Am scris această carte pentru a-ți oferi idei, sugestii, exemple și întrebări pe baza cărora să poți decide mai bine cum să folosești această prețioasă resursă care este timpul.” (Octavian Pantiș) ”Creatorul ne-a dat tuturor același număr de minute în cele 24 de ore ale unei zile. Depinde doar de noi cum le folosim. Dacă alegem să facem ceva, precis nu vom avea timp și pentru altceva, pentru că nu le putem face pe toate odată. Toți oamenii de succes pe care i-am cunoscut în viață au ceva în comun, și anume autodisciplina în folosirea timpului. E păcat să ajungi la bătrânețe și să ai impresia că toată viața ai scris pe maculator și n-ai mai avut timp să treci pe curat. Prin urmare, citește acum cartea lui Octavian Pantiș pentru a scăpa mai târziu de regrete!”(Dan Pascariu)

„După ani în care te-ai desfătat cu pierderea măruntă a timpului fără obligații, atunci când erai în căutarea unui viitor profesional, acum, când crezi că ți-ai găsit un rost în viață, TIME MANAGEMENT nu este altceva decât recuperarea responsabilă a timpului propriu. O carte care te va învăța cum să obții maximum din fiecare oră și cum să te bucuri de fiecare zi în parte.” Cristian Hostiuc, Director Editorial Ziarul Financiar

„Îmbinând în mod fericit analiza modului în care lucrăm cu o privire atentă asupra organizării timpului de dincolo de muncă, lucrarea lui Octavian Pantiș se întipărește în memorie. Lectura cărții ne dă de gândit despre sine, îndeamnă la împărtășire și dezbatere, ne cheamă să povestim și să recitim secțiuni din ea. O carte vie pe care o recomand cu mare plăcere!” Mihai Ghyka

Octavian Pantiș susține cursuri de Time Management încă din anul 1997, pentru specialiști, manageri, antreprenori, studenți și persoane publice. Este Managing Director al firmei TMI Training & Consulting (www.tmi.ro), pe care o conduce din 1999, când a deschis în România biroul companiei internaționale de training și consultanță TMI (Time Manager International), înființată în 1975 în Danemarca și extinsă azi în 45 de țări. TMI a fost declarată de două ori Compania de Training a Anului în România, în 2007 și 2010.

Octavian Pantiș a câștigat premiile ,,Trainer of the Year” în 2010 și ,,Best Speaker” la Conferința Training 2007. Este membru al Professional Speakers Association for Europe. Este autorul bestsellerurilor Time Management și Practical Leadership – cărți audio.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508