spot_img

”Istoria românilor. O sinteză cronologică”

Editura Meronia anunță apariția volumului ”Istoria românilor. O sinteză cronologică”. Autor: Colectiv de 8 istorici. Coordonator: Valentina Bilcea. Cuvânt-înainte: Adrian Cioroianu.

„Istoria este considerată o succesiune de evenimente trecute. Trecutul nu este însă un depozit amorf de evenimente izolate, ci o înlănțuire cu o anumită logică. Dar logica istoriei nu este una abstractă, ea se întrupează în oameni, decizii, indecizii, locuri, întâmplări, dinăuntrul și dinafara unui spațiu dat. Unele strict raportabile la momentul în care s-au produs, altele determinând evoluții viitoare, cu iradieri până în prezent. De aceea fiecare prezent poate descifra în evenimentele trecute o altă ‹logică› sau, cel puțin, alte nuanțe ale ei, care schimbă mai mult sau mai puțin percepția anterioară” scrie în argumentul lucrării, Istoria românilor. O sinteză cronologică, coordonatorul Valentina Bilcea. Primele cronologii apărute în România postbelică, Istoria lumii în date (1969), sub redacția lui Andrei Oțetea, și Istoria României în date (1971), coordonată de Constantin C. Giurescu, au fost încercări de pionierat de a oferi cititorului reperele esențiale ale devenirii istorice, dar totodată și o încercare de a limita, prin structura și metodologia lucrărilor, invazia ideologicului, ce se făcea atât de apăsător simțită în epocă.

Când este alcătuit sub forma unui îndreptar cronologic, un opus istoric este o călăuză la îndemâna oricui, un instrument de lucru accesibil, iar materia lui este și mai lesne de înţeles şi de reţinut. Evenimentele ordonate cronologic spun ele însele o poveste sau o completează, iar impactul lor e mai puternic decât orice demonstraţie. Poate părea un lucru simplu alcătuirea unei sinteze cronologice a istoriei românilor, dar nu este. Cum să faci selecţia datelor sau a anilor obligatoriu de menţionat? Ce evenimente merită să apară într-o cronologie şi care pot fi trecute cu vederea? Pentru un profesionist al istoriei, toate datele sunt la fel de importante, chiar dacă doar unele, prin consecinţe, sunt cruciale în istoria unui popor.

Tocmai de aceea, noutatea unei asemenea lucrări nu poate fi dată decât de modul de selecție și de prezentare a datelor, de capacitatea acestora de a oferi perspective în înţelegerea întregului. Selecția operată de autori – Valentina Bilcea, Stan Stoica, Mirela Grădină, Stănel Ion, Felicia Adăscăliţei, Liviu Lazăr, George Marcu, Dorin Cristea – a avut în vedere fapte din sfera politică, economică, socială, culturală şi spirituală, din antichitate până în pragul anului 2015, care nu doar că pot contura atmosfera unui moment sau a unei perioade, dar ale căror consecinţe au trecut dincolo de data la care s-au petrecut. Ele sunt plasate, când s-a considerat necesar, într-un context mai larg, istorico-politic, local şi european, prezentate într-o succesiune cauzală. De aceea sunt incluse și evenimente din afara spaţiului românesc, cu implicației asupra situației românilor sau la care aceștia au participat.

Fiind concepută ca un instrument de lucru şi de informare în principal pentru elevi şi studenţi, dar şi pentru orice pasionat de istorie, lucrarea are un limbaj accesibil, este clară şi concisă, informaţiile fiind prezentate cu acurateţe. De asemenea, cuprinde şi anexe menite să întregească informaţia, un glosar de termeni istorici, liste ale unor personalităţi politice (domni, prim-miniștri, șefi de stat ș. a.), hărţi istorice care întregesc tabloul mersului societăţii româneşti. Cei dornici să știe mai mult vor găsi elemente necesare unei informări mai ample și mai adânci în tratate și lucrări de specialitate, menționate în bibliografia volumului

„De ce recomandăm astfel de cărţi? – se întreabă prof.univ. Adrian Cioroianu, cel care semnează şi prefaţa cărţii. Pentru că istoria este ca o oglindă pusă în faţa fiecăruia dintre noi: cunoscându-ne trecutul, ne vom vedea şi cunoaşte pe noi înşine mai bine.”

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508