Acuarelistul medieșean Vasile Popescu a expus, la Galeria Cirus din Mediaș, o serie de lucrări reunite sub numele de ”Semne de dinainte de vreme”. Potrivit artistului, ”expoziția este un omagiu pentru profesorul Grigore Albu Gral. Ideea pleacă de la partea de Geneză, unde se spune că la început a fost cuvântul și cuvântul venea de la Dumnezeu și cuvântul era Dumnezeu”. Tot prin cuvânt a dialogat și Dorina Cioplea, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Vasile Popescu, atât despre mesajul lucrărilor cât și despre tehnicile folosite.
Ați spus că, prin această expoziție, doriți să atrageți atenția asupra patrimoniului pe care ni l-au lăsat strămoșii. Despre ce patrimoniu este vorba?
Despre istoria stră-străveche. De asta am pus expoziției numele ”Semne de dincolo de vreme”. Semnele sunt materializate în rhune. Aici am dat câteva concepte mari, printre care Taina și Daina. Taina este ca o tăiere din timp, tăierea de la Născătoare și ascundere ei undeva. La români, Taina e chiar limba română, care are rolul unei mame cu pruncul în ea și Taina este ceea ce este înlăuntrul nostru. Pe mica facere taina este interiorul pântecului mamei, iar pe facerea mare este interiorul Pământului. Prin Taină, noi avem Daină, dăinuim. Daina este efectul tainei. Dacă nu am avea Taină nu am dăinui. Taina noastră, la poporul nostru, este rostirea. (vezi și Noica, în ”Devenirea întru ființă”, vorbește despre rostuire, rostire, dar din punct de vedere etimologic și nu etiologic).
Există trei limbaje: limba propriu zisă, limbajul tăcut și limbajul mut, pe care foarte puțini ajung să îl cunoască, chiar numai câțiva în lume.
Sunt concepte mari folosite în această expoziție, printre care Kogayon (mulți spun că este muntele sacru al dacilor), adică opera lui Zalmoxis cu privire la existența universală. E mult mai largă decât weltantschaaung. Zalmoxis a dezvoltat cunoașterea străbunilor lui care se chema Kagyomagya (știința, cunoașterea despre suflet și trup). El a dezvoltat și a ajuns la Kogayon. El cunoștea până și ceea ce numim astăzi gene și ADN.
De ce ați ales perioada precreștină și cât de greu ar fi fost să ajungeți, într-o singură expoziție, și la creștinism?
Am folosit mai multe concepte și m-am dus așa departe pentru că acela este Începutul nostru. Nu am niciun merit că m-am născut aici dar strămoșii noștri sunt aceștia, cei care au fost aici. Ei vin de foarte departe și ce am învățat noi la istorie este foarte puțin. Român vine de la Romyn, myn, însemnând în limba tracă, suflet ( de aici derivă și Amyn- dar câți mai știu?) Ro însemnă adăpostitorul, în concret roca ce conține minereu, acesta, în stare incandescent-fluidă, fiind comparat de Zalmoxis cu esența vieții, nematerială, căruia acum îi spunem suflet. Aici își are originea cuvântul ROMÂN, și nu în altă parte. Zalmoxis este Ursitorul poporului Român.
Am în expoziție chiar începuturile,așa cum le-am învățat de la Profesorul meu, doar m-am străduit să le creez în imagini cu valoare artistică. Ca să armonizez vechimea, mai puțin dovedită ,,oficial,, am făcut o armonizare cu descoperirile arheologice; am folosit imagini cu câteva vestigii din cultura 
Turda Vinca, Vădastra și Cucuteni, care este unică în lume. Apare în China ceva asemănător, ca motive, dar cu o mie de ani mai târziu. Pe ele sunt semne, simboluri, rhune. Acestea apar și pe țesăturile românești, pe incrustațiile tradiționale în lemn, pe oăle încondeiate etc.: labirintul, șarpele cosmic, semnul pentru bărbat și femeie, semnul pentru suflet.
Am pus acest titlu (”Semne de dincolo devreme”) pentru că se referă la o istorie foarte veche, până spre creștinism. Singura care amintește de creștinism este o lucrare inspirată de niște rhune de la Centrul patristic de la Basarabi.
Ați folosit mai multe tehnici, unele dintre ele destul de rar întâlnite în România. Despre ce este vorba și cine servește pe cine? Tehnica subiectul sau invers?
Conținutul este primordial formei. Toate tehnicile mele sunt legate de apă, care are calități cu totul remarcabile, în comparație cu alte medii. Pentru mine apa este vie, și asta a fost demonstrată de vreo doi cercetători, unul japonez și unul indian. Masao Emoto a fotografiat picătura de apă submicroscop și a observat că apa reacționează la cuvântul pe care îl rostești. Cuvintele bune, indiferent în ce limbă sunt spuse, cristalizează în niște forme cumva geometrice de tipul fulgului de nea, a apei care îngheață pe geam.
Dacă pronunțai ”ură” sau ”diavol” sau orice cuvânt negativ, aceeași picătură se tulbura, nu cristaliza în niciun fel, nu structura nimic, decât ceva întunecat, ca un vârtej. De aici pleacă modul meu de abordare a culorilor de apă, dar în principal acuarela, care mă atrage prin transparența ei. Una din tehnicile folosite, inspirată dintr-o foarte veche tehnică chinezească, shui mo hua, preluată de japonezi și mai des întâlnită în formularea de suminagashi, care înseamnă cumva plutirea tușului în apă. Cele mai multe dintre lucrări sunt realizate în această tehnică, care are mai multe moduri de aplicare. Dacă ești concentrat pe apă, apa îți intuiește cumva gândul, imaginea artistică. Și atunci, într-o tavă cu apă se picură tuș și culori, pe care le poți manipula cu un bețigaș până când crezi că ai o textură care favorizează imaginea dorită, după care preiei cu hârtie absorbantă . O altă variantă, în care poți avea puțin mai mult control asupra culorii, e de a împrăștia apă pe o suprafață foarte netedă și neabsorbantă, după care verși culori, poți înclina suportul pentru combinarea lor, și când ajungi la momentul dorit preiei cu o hârtie absorbantă. Eu prefer hârtia de orez chineazacă . Majoritatea rezultatelor au fost pe măsura așteptărilor mele. După care hârtia trebuie neapărat lipită pe un suport, fiind foarte subțire și, dacă mai e nevoie, poți interveni după această fază dacă mai e nevoie să subliniezi ceva. Oaltă tehnică a fost cea clasică, pe care am folosit-o 
în vreo 3-4 cazuri. Și alta ar fi monoprintul, care e asemănătoare cu varianta a doua, suminagashi, doar că nu folosești hârtie absorbantă ci o hârtie opbișnuită sau poți experimenta și cu altele. Pe acestea se poate interveni mai ușor în dezvoltarea ideii. La cele mai multe din monoprinturi am intervenit și cu colajul, și mix media . La câteva dintre lucrări am folosit, în afară de acuarelă și tuș, acrilice și niște sprayuri speciale.
Așa cum spuneați, în unele dintre lucrări ați folosit colajul, care nu vă este specific. Cum ați ajuns la această tehnică?
Nici nu m-am gândit la colaj până la tema asta. Cumva mi-au impus-o criteriile pe care le-am avut de la început pentru a servi tema, mai ales că e un grup de lucrări în care eu am vrut să redau străvechimea civilizațiilor de pe teritoriul nostru, mai ales al traco-geto-dacilor, unde, pentru a nu denatura în niciun fel imaginea obiectului arheologic, am preferat să fac colaj. A servit chiar foarte bine subiectul. Pentru mine tehnica e mijlocul. Cu cât deții mai multe tehnici, cu atât ai mai multe mijloace de a-ți exprima imaginea artistică. La colaj, din întâmplare, am făcut un experiment, cu hârtie de transfer, care am obvservat că în contact cu culoarea se contractă, creând niște texturi foarte puternice.
De ce ați ales să realizați o expoziție plină de semne și semnificație și de ce v-ați oprit la perioada precreștină?
Sunt foarte puțin dezbătute documentele care atestă vechimea civilizațiilor care au fost pe teritorul vechi al traco-geto-dacilor, care era întins pe aproape toată suprafața Europei. Până la Dunărea superioară, înspre vest, înspre est mult peste Nistru, și înspre sud toți Balcanii, mai puțin Grecia. Asta a fost ideea mea. Toată expoziția a fost, de fapt, un omagiu pentru profesorul Grigore Albu Gral, de la care am învățat foarte multe lucruri despre istoria străveche a noastră și mai ales despre patrimoniul colosal lăsat și dezvoltat de la Zalmoxis inclusiv încoace, și aici mă gândesc la opera sa Kogayon.
Aceste rhune și semne străvechi, care, de fapt, sunt și în înscrisurile noastre genetice, nu sunt, totuși, la îndemâna oricui. Nu toți le descoperă, conștientizează, știu sau înțeleg. Cât de importantă este tăinuirea lor?
Ca să răspund la întrebarea asta, toată lumea trebuie să-și dea seama de puterea cuvântului. Rhunele sunt energetice. Există puterea cuvântului. La început a fost cuvântul. Legea de la Dumnezeu pentru om este cuvântul. Asta nu se explică. Dacă vrem, în ultimă instanță, noi suntem ceea ce spunem. Suntem o sumă 
de cuvinte întrupate. Ce am dat eu, printre cele mai vechi semne, rhunele, la fel ca și cuvântul, arată cine au fost strămoșii mei. Ei au creat Europa. Am zis că dacă readuc semnele și sunt văzute oamenii își pun întrebări și îi ajută să-și reconfigureze identitatea. Un om fără identitate, nu E.
Toată lumea poate să știe, dacă vrea. Fiecare trebuie să creeze pentru a dăinui. Asta este taina. Unele lucruri trebuie să rămână așa. Este și ceea ce numim mister, trimisul in interiorul nostru. Deci Taina e în tine, în fiecare, tu trebuie să ajungi să o vezi și atunci sigur o vei respecta și sigur vei dăinui, fiindcă intri în Daină. Profesorul Albu afirma că, chiar de dinainte de Iisus, toată strădania inițiaților a fost de a recrea și reclădi, ,,omul din interior,,.
Blaga a spus-o cel mai frumos și nu numai, în ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. El simțea puterea Tainei.
Scopul este de a ,,deveni întru ființă,, dar prin această Taină. Noi trebuie să îmbogățim taina, să creăm, pentru a dăinui. Taina a fost de la început.
Lucrările din această expoziție sunt publice dar, în același timp, încriptate. La câți vizitatori credeți că a ajuns mesajul?
Asta nu am de unde știi. Se adresează fiecăruia și fiecare ce vede e pentru interiorul său. Din reacții, se pare că măcar primul pas este făcut pentru că am stârnit curiozitatea și de aici sunt mulți care vor încerca să afle mai multe. Am oferit o bază de plecare. Acesta a fost, de fapt, scopul. Noi dacă nu știm cine suntem pierdem și ce avem, pentru că nu știm nici măcar ce pierdem… de aici nepăsarea iresponsabilă.
Dorina CIOPLEA
