spot_img

“Răul ni s-a depus, ca metalele grele, în oase”

Ştefan Manasia a publicat volumul de poezie “Motocicleta de lemn” la Editura Charmides, în 2011. “Tchukudu” se numeşte vehicolul folosit de nativii congolezi pentru a transporta (lemn, cărbune, alimente) şi descoperit de europeni ca obiect funny (vezi pe youtube), artizanat, piesă de muzeu etc. Colonialismul şi rasismele sunt încă la ele acasă în mintea bătrânelor pisici europene. Dar asta e deja prea mult iar eu aş arde mustăţile criticilor literari la flacăra brichetei. Ofer bucurie curată, cer distincţie, gust, respect, love.”, a spus Ştefan Manasia. Andra Rotaru a dialogat cu autorul, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

Odată ieșită din carapace, ființa care ia naștere în poemele tale are ADN-uri zoomorfice, istorice, ale modernității ș.a. Poate fi colonizată de cineva sau de ceva? Care sunt resursele umanității sale?

Încerc să iau întrebările tale în serios, dar nu sunt foarte inteligent dimineaţa asta. Ce vrei, concediu, vară, toropeală. În orice caz, nu mai inteligent decât poemele din ceva dinspre umanitate – ciclul-deschidere al motocicletei de lemn. Colonizată, am vrea noi, de frumuseţe şi bunătate, “searching for a heart of gold” ca în piesa lui Neil Young sau făcându-şi, cel puţin, inima să intre-n vibraţie cu universul, ca-n nu ştiu ce roman al lui Sorokin. Colonizată – adică năpădită – e, însă, de mizerie, brutalitate, impostură, minciună, exasperare, depresie şi altele asemenea.

Când corpul devine „hidos și etanș” acesta începe să perceapă reziduurile dimprejur, iar mișcările „subcelulare” îl pregătesc pentru izul oriental al lumii autohtone.

Spune ce ştii, spune cât ştii. Poezia e degeaba dacă nu-i scrisă cinstit. Suborientul (sau Suboccidentul) în care trăim l-am transcris limpede, tematizat, fără ochelari, microscop, bandaj dar şi fără să-i smulg – cât se poate de trendy – crusta rugoasă de pe rană.

În poemul Periferia atingi și probleme sociale: condamnarea popilor sataniști; micșorarea concediului maternal; impozitarea pensiilor. Cât de mult te reprezintă și cât te inspiră ceea ce te înconjoară în ziua de azi?

Simplu ar fi: nu mă reprezintă. Dar răul ni s-a depus, ca metalele grele, în oase. Poemul e forma alienată, infantilă, şamanică prin care-l exorcizăm.

Poate fi văzută poezia doar prin prisma „încrederii” și a unui „idealism romantic”? Către ce tip de specie se îndreaptă sau ar trebui să se îndrepte receptorii de poezie?

O ştim amândoi, Andra, poetul are o “încredere” de tip neo, post (dacă ţinem morţiş, anti) romantic în ceea ce va scrie. Nu ştiu cum sunt ceilalţi. Eu citesc – corect ar fi: recitesc – numai textele acelor poeţi care sapă tuneluri între agora şi iatac, cârciumă şi altar, junglă şi grădină etc. Care-mi lasă senzaţia genezei unor lumi stranii şi îndepărtate, colorate însă într-un mod suportabil – aşa cum o fac astronomii NASA. E imposibil de spus încotro se îndreaptă poezia fără a generaliza diletant sau fără a particulariza (mai mult decât) ridicol. Cred că Antwerpen şi Alevin, poeme ample şi sofisticate, aproape insuportabile formal, duc, într-un fel, poezia mai departe. După cum o dusese, la vremea sa, şi Ostroveni. Viaţa şi contactele (“epopeea grunge” din 2003, recontextualizată, definitivată în motocicleta de lemn).

„Trăim în triburi/ de-o violență/ necesară”

Am crescut într-o familie violentă dintr-un cartier violent într-un sistem (pervers) violent. Sunt câteva persoane – în proces avansat de dezintegrare – cărora le-aş suci şi acum gâtul. Sunt probabil câteva persoane care mi-ar suci gâtul.

Cum s-a produs melanjul poetic cu acela vizual, realizat de Ovidiu Petca?

Ovidiu Petca e, poate, colegul meu cel mai apropiat din redacţia revistei Tribuna. Prin urmare discutăm mult, era normal să-i solicit asistenţă vizuală 🙂 De altfel şi coperta primei ediţii din Amazon şi alte poeme (Tritonic, 2003) a fost gândită tot de Ovidiu.

De ce „Motocicleta de lemn”?

E ca şi cum autorul unui roman poliţist ar deconspira, pe coperta a patra, criminalul. Metafora motocicletei de lemn (tchukudu) însoţeşte, prin pulbere şi nămol, cititorul, în hăţişul unor poeme nemaivăzute. E, mai degrabă, nu titlul unei (noi) cărţi de poezie, cât titlul unui roman.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508