La Editura Dacia XXI, în colecţia „Poezie şi muzică creştină”, a apărut volumul “Nordul extatic” de Dorin Ploscaru.
Dorin Ploscaru s-a născut la 21 iulie 1959 în comuna Podoleni, judeţul Neamţ. Este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Iaşi. Este numit cetăţean de onoare al comunei natale, Podoleni, la 18 mai 2000. A fost preot-paroh în Fundu-Herţa (1984-1986) Dorohoi; Mirceşti (1986-1993) Iaşi; Talpa-Hlăpeşti (1993-1996) Neamţ şi preot-profesor pe catedra de Spiritualitate la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Român “Sf. Iosif Mărturisitorul“, Baia Mare, Maramureş (1996-1999), inspector de specialitate şi consilier la Inspectoratul pentru Cultură (1999-2002). Din 5 martie 2002, este paroh la parohia „ Sf. Treime” Vaduri II, Piatra-Neamţ.
Volume de poezie de acelaşi autor: Să mori primăvara, Piatra Neamţ, 1995; Sâmbăta lui Lazăr Timişoara, 1997; Flaşneta, Bucureşti, 2000, Bucureşti; Peştele pe uscat, Cluj Napoca, 2000; Peştele albastru Botoşani, 2005.