Nick Cave nu este doar muzicianul îndrăgit de atâţia dintre noi, dar este şi un scriitor ieşit din tipare. Unul dintre cele mai recente volume ale sale, “Moartea lui Bunny Munro”, publicat de Editura Polirom în 2009, în traducerea lui Ciprian Şiulea, a avut parte de reacţii pe măsură din partea cititorilor şi, totodată, a fost tradus în peste treizeci de ţări. Scriitorul şi jurnalistul Alexandru Petria a trimis pe adresa redacţiei Agenţiadecarte.ro, un text despre volumul lui Nick Cave, pe care îl redăm, integral, mai jos:
Dacă aveţi chef de-o carte ieşită din norme, demenţială, „Moartea lui Bunny Munro” de Nick Cave este o alegere potrivită. Cave, născut în 1959 în Australia, s-a afirmat iniţial ca un cântăreţ şi compozitor original. Locuieşte la Brighton and Hove, în Anglia. A cântat cu Kylie Minogue şi cu alte celebrităţi ale muzicii. „Moartea lui Bunny Munro” este al doilea roman pe care l-a publicat, în 2009. A fost tradus rapid la noi de Polirom, în acelaşi an.
Bunny Munro, personajul principal al romanului, ar fi rizibil dacă ar fi transpus într-o altă naraţiune. Aici însă, cu penibilitatea şi autosuficienţa lui, nu face decât să adâncească ca un hău tragismul scrierii. Irvine Welsh consideră că această carte are elemente din Cormac McCarthy, Franz Kafka şi Benny Hill, o amestecătură insolită, la care eu i-aş adăuga pe Marchizul de Sade, Charles Bukovski, Bret Easton Ellis, Michel Houellebecq, Stephen King şi aşchii caracterologice din mai multe personaje celebre din filmele clasice de desene animate.
Obsedat de pantalonaşii aurii ai lui Kylie Minogue, de „acele superbe sfere aurite”, care nu-i displac nici autorului acestui text, Bunny Munro, a cărui normalitate este erecţia permanentă, îşi descoperă, pe la începutul op-ului, soţia moartă în apartament: „Libby Munro, în cămaşa ei de noapte portocalie, atârnă de grilajul ferestrei. Picioarele ei se sprijină de podea şi are genunchii îndoiţi. Şi-a folosit propria greutate ghemuită pentru a se sugruma. Faţa ei are culoarea mov a unei vinete sau ceva asemănător, iar Bunny se gândeşte o clipă, în timp ce strânge din ochi, pentru a scăpa de acest gând, că ţâţele ei arată bine.” Apoi se uită la Adult Channel. De aici porneşte şi drumul spre propria moarte a lui Bunny Munro, într-un amestec de real şi supranatural, unde el regulează tot ce prinde, isteric, iepureşte, nediscriminatoriu, doar nu degeaba în cheamă Bunny.
În călătoria lui bizară, nebunească, de comis voiajor care vinde din uşă în uşă cosmeticale cucoanelor cu dorinţe tulburi, după ce-şi îngroapă soţia, ce se vrea o evadare, îşi ia cu el fiul, de 9 ani, pe Bunny Junior, care-l iubeşte enorm. Iar ce vrea să-l înveţe nu este de predat în şcoală.
Un fragment care vorbeşte relaţia tată- fiu, după ce Junior a întâlnit pe stradă o fetiţă :
„Bunny Junior e fericit că tatăl lui e fericit, e fericit că tatăl lui nu e dement şi, de asemenea, e fericit pur şi simplu, aşa că spune cu voce tare:
– Poate că ar trebui să mă întorc şi s-o fut! (n.m.- Bunny Junior se referă la o fetiţă)
Bunny se uită la fiul său de parcă acum l-ar vedea prima oară, apoi râde tare. Îi arde băiatului o lovitură cu degetul în ţeastă.
– O să vină şi ziua aia, Bunny, băiete! O să vină!”
Dar să redau, pentru luare aminte, şi secvenţa băiat-fetiţă:
„Fetiţa apasă de trei ori pe soneria bicicletei, apoi i se adresează din nou lui Bunny Junior.
– Tatăl tău o fute pe mama mea, zice ea.
Fetiţa poartă un tankini roz, iar pe piept scrie „TOXIC” cu litere în relief, mici şi argintii. Când ea se întoarce să se uite spre casă, Bunny Junior observă că una din marginile chiloţeilor i-a intrat în fund.
– E tatăl meu, spune băiatul, ridicând o sprânceană şi scoţând capul pe geam, ca să se uite în
sus şi în jos pe stradă, dar fără să ştie după ce.
– Da, ştiu, răspunde fetiţa.(…) Îşi bagă sula în ea.
Băiatul răspunde înclinând din cap, dar picioarele încep să i se bălăngăne furios.
– Da, şi, oricum, e cel mai bun agent de vânzări din lume, aruncă el.
Fetiţa se leagănă înainte şi înapoi pe bicicletă şi spune:
– Maică-mea mă pune să ies afară. Dar o auzi de la kilometri distanţă. Face ca o găină sugrumată. Cucuriguuu!
Fetiţa flutură din coate, ca să sublinieze ideea.
– Vrei să zici un cocoş, spune băiatul.
– Da, mă rog… O poţi auzi de la kilometri distanţă.”
Personajul principal al lui Cave, cu un cârlionţ decorativ pe frunte , ca „o cheie sol sau un gât de vioară”, la volanul unui Fiat Punto galben, având iepuraşi imprimaţi şi pe cravată, îşi aminteşte la un moment dat „un vis alcoolic(…), în care apărea o cutie de chibrituri plină de clitorisuri de vedete- Kate Moss, Naomi Campbell, Pamela Anderson şi, bineînţeles, Avril Lavigne(printre altele)-, iar el încerca fără succes să dea găuri în capac cu o andrea tocită, în timp ce bobiţele mici şi roz ţipau că se sufocă”.
E loc larg de interpretări pe lângă naraţiune. Oho-ho! N-o să lungesc articolul cu ele, scopul meu fiind doar să vă incit la lectură. Mai precizez că Bunny Munro moare fulgerat şi, în acelaşi timp, îşi închipuie că este posedat anal de Diavol, care-i spune- „Adevăratul meu scop este delectarea ta” .
Ne cam învăluie în pucioasă acest scriitor. Parafrazând un cunoscut slogan anti-fumat, oare, e rost să ne întrebăm, pe urmele lui Cave, dacă coţopeneala dăunează grav sănătăţii?
Alexandru PETRIA
[…] aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/10/%e2%80%9cnick-cave-pantalonasii-aurii-ai-lui-kylie-minogue-si-c… categoria: recenzii, cărți […]