spot_img

“Furtunile/ Los temporales” de Alfonso Armada, în traducerea Dianei Cofşinski

De curând, în colecţia Poesis a Editurii Europress Group, a apărut volumul de poeme al jurnalistului spaniol Alfonso Armada, Furtunile/ Los temporales”, în traducerea Dianei Cofşinski. Volumul de faţă a apărut în ediţie bilingvă (româno-spaniolă) şi a fost susţinut financiar de CopyRo –Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor .

Alfonso Armada s-a născut în Vigo (nord-estul Spaniei) în 1958, a studiat jurnalistica la Universitatea Complutense şi interpretare la Şcoala Regală de Artă Dramatică din Madrid. A lucrat ca ziarist pentru El Faro de Vigo. Dupa 14 ani petrecuţi în redacţia ziarului El País se transferă, din ianuarie 1999, la ziarul ABC şi pleacă, în calitate de corespondent, la New York, având sediul central al redacţiei în cadrul Naţiunilor Unite, de unde a scris articole şi a transmis date despre atacul contra Turnurilor Gemene. În vara anului 2005, se întoarce la Madrid şi revine în redacţia ziarului ABC, în calitate de reporter al secţiunii duminicale D7. A fost trimis special în Sarajevo, oraş aflat sub asediu, şi în Ruanda, de unde a relatat despre genocidul din acea zonă. Începând din toamna anului 2009 este directorul Master-ului de jurnalistică al ziarului ABC şi este unul dintre promotorii revistei digitale, în spaniolă, fronterad.com. Din experienţa sa, în calitate de trimis special în Africa, din ţări precum Angola, Mozambic, Sudan, Somalia, Congo, Liberia, Burundi, Ruanda au luat naştere Caietele Africane, editate de Península, unde a mai publicat Spania, din soare către soare şi Murmurul de la frontiera mexicană (carte despre călătoria din vecinătatea Mexicului cu SUA, din Matamoros la San Diego, ambele cu fotografii realizate de Corina Arranz). A publicat, de asemenea, şi alte cărţi precum New York, dorinţa şi himera (Espasa), Visul american. Caiet de călătorie despre alegerea lui Obama (Ediciones del Viento) şi, împreună cu Gonzalo Sánchez-Terán, Tăcerea lui Dumnezeu şi alte metafore. O corespondenţă între Africa şi New York (Ed.Trotta). A lucrat la revista Teatra, în calitate de director adjunct, şi ca director al companiei Koyaanisqatsi, între 1987 şi 1998, unde au fost puse în scenă aproape toate operele sale teatrale: Cabaretul memoriei, Pluta meduzei, Epoca de aur a câinilor, Fără nicio speranţă, Carmencita jucându-se şi Sufletul lucrurilor. Biblioteca Antonio Machado a publicat câteva dintre operele sale, fiecare în câte un volum: Epoca de aur a câinilor, Fără nicio speranţă, Carmencita jucându-se, Pluta meduzei, Trei piese scurte. În revista Teatra a fost publicată şi ultima sa operă de teatru, intitulată  Copiii nu pot face nimic pentru cei morţi. De asemenea, a mai publicat trei cărţi de poeme în galiciană, Spuma dinăuntru. Poeme 1975-1983 (Sotelo Blanco), Pita velenosa, porta dos azares (Tambo, Diputación de Pontevedra) şi TSC. Jurnal de noapte (Xerais), precum şi culegerea de poeme Furtunile (Bartleby Editores). În 1982 a primit Premiul Francisco de Quevedo pentru volumul de poezie Eşec în Tanger, acordat de Primăria oraşului Madrid şi Premiul Ochiul Critic, acordat de Radio Nacional de España, în 1997, pentru scenariul şi regia operei teatrale Sufletul lucrurilor.

Diana Cofşinski, Bucureşti,1967. Hispanist. Licenţiată în filologie a Universităţii Bucureşti,1997, secţia spaniolă-engleză. A colaborat, timp de patru ani (1996-2000), cu televiziunea naţională TVR, departamentul Educaţie-Ştiinţă, fiind prezentator şi co-scenarist al cursului de limbă spaniolă Viaje al español, realizat de Universitatea din Salamanca şi TVE, prezentat împreună cu prof. dr. Andrei Ionescu. Studiile de comunicare au fost continuate în 2002, cu un curs de jurnalism şi prezentare de programe de radio şi televiziune la Institutul Oficial al Radioteleviziunii Spaniole – IORTV, din Madrid. A urmat cursurile Institutului Cervantes din Bucureşti, unde a studiat cursuri de traducere şi limbaj colocvial, fiind posesoarea diplomelor Básico de español şi  E.L.E Superior. În calitate de hispanist, a obţinut burse de studiu în Regatul Spaniei, precum cea de investigaţie în literatura spaniolă a sec. XVII (1998), bursă de stagiu practic la Radio Nacional de España, Radio Exterior (2000,2001), bursă UNESCO-Şcoala Internaţională de Teorie în Umanistică, Santiago de Compostela (1999), Rhodos (1999). Participări la congrese internaţionale de drept de autor în Chile (2000), Spania (ALAI, 2005), precum şi la congrese de gestiune culturală organizate de Ministerul Culturii din Spania, 2008. În 2004 i se oferă posibilitatea unei specializări în drept de proprietate intelectuală- drept de autor- la societatea CEDRO, din Madrid. A lucrat, de asemenea, la departamentul de Relaţii Externe al Uniunii Scriitorilor din România, departamentul cultural al Ambasadei Braziliei la Bucureşti, şi ca director al departamentului de Relaţii Internaţionale al societăţii de gestiune a drepturilor de autor- Copyro. A publicat, de-a lungul anilor, articole în reviste şi cărţi precum România Literară, Luceafărul, Convergenţe româno-braziliene, Contemporanul. În 2006 este numită director adjunct al Institutului Cultural Român de la Madrid, unde a putut lucra în domeniul managementului cultural şi unde a pus în practică proiecte, în calitate de coordonator de proiect, precum Pe urmele lui Eliade în spaţiul iberic, serie de conferinţe la Madrid şi Cordoba susţinute de istoricul Florin Ţurcanu, Emigraţia şi cinematograful, prezentarea filmului Sudoarea privighetorii a regizorului spaniol Juan Manuel Cotelo-primul film spaniol despre emigraţia românească, George Enescu, alesul lui Dumnezeu-prima docudramă despre marele compozitor-, Dialogul Artelor (la Valencia şi Madrid), Brâncuşi artist universal, propus Institutului Goethe din Madrid, în urma căruia ICR Madrid obţine postul de vicepreşedinte EUNIC-Spania, Festivalul de Teatru Clasic de la Mérida, ediţia 54 – reprezentarea piesei Electra în regia lui Mihai Măniuţiu (Teatrul National Radu Stanca din Sibiu), în urma căreia teatrul românesc obţine cele mai importante 3 premii ale galei, ele fiind înmânate de celebrul actor britanic Michael York, Hispanişti români la Tarazona, proiect cu Casa Traducătorului, Grupul Iza la Festivalul de Artă Stadală de la Valladolid, Magia unui stil– expoziţie de costume de teatru ale binecunoscutei Doina Levintza, la teatrul Alcázar din Madrid, promovând în acest mod, cultura română în Spania, la cel mai înalt nivel. A tradus cărţii, din limba spaniolă, precum În prezenţa ta de José Eduardo Méndes Camargo (Ed. All) şi volumele de poezie Furtunile / Los Temporales, în ediţie bilingvă (Ed.EuroPress Group) şi Eşec în Tanger (Ed.Litera), ambele aparţinând scriitorului şi ziaristului spaniol Alfonso Armada.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508