spot_img

“Doar optimismul şi încrederea sunt creatoare de valoare (şi de valori)”

De curând, în colecţia “Hors Collection” a Editurii Polirom, a apărut volumul “De ce m-am întors în România”, coordonat de Sandra Pralong, volum care adună experienţa de viaţă şi povestea unor români de succes, care, după ce au părăsit România, au hotărât să revină în această ţară. Sandra Pralong a fost consilier al preşedintelui Emil Constantinescu pe Relaţia cu Românii de Pretutindeni, iar în prezent este preşedintele Fundaţiei SynergEtica şi membru în conducerea a numeroase fundaţii şi asociaţii internaţionale. În 1990 a pus bazele “Open Society Fundation” (Bucureşti), iar între 2002 şi 2005 a fost cel mai înalt responsabil de comunicare pentru Europa şi CSI în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Andra Rotaru a dialogat cu Sandra Pralong, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro, pentru a descoperi care mai sunt principalele atuuri ale României de azi şi de ieri.

Aţi plecat la vârsta de 15 ani din ţară, o vârstă fragedă, de formare, şi v-aţi reîntors în ţară după anii `90, cu o experienţă bogată. Aţi înfiinţat la început Fundaţia Soros în România şi Moldova. Cum era climatul cultural şi social, care au fost cele mai mari dificultăţi întâmpinate?

Sincer, cel mai greu a fost să mă obişnuiesc cu negativismul nostru tipic românesc—e o trăsătură care ne trage înapoi teribil de tare. În anii `90, de exemplu, de câte ori propuneam ceva, reacţia colegilor era: “Aaah, asta n-o să iasă niciodată, nu se poate…” E o atitudine foarte diferită de ceea ce înveţi în Occident, unde întâi spui un “da” amabil, şi pe urmă negociezi. Am un amic străin care spune că cele două cuvinte definitorii pentru România sunt “No” şi “I know”—adică “Nu” şi “Eu stiu”, cu accentul pe “eu”, în alte cuvinte, eu sunt cel/cea mai deştept/deşteaptă, şi nu am nimic de învăţat… Pe de altă parte, climatul în acea vreme, la descoperirea libertăţii din anii `90 era foarte efervescent—e un mare paradox când te gândeşti la acest negativism atât de păgubos al nostru, juxtapus cu faptul că totuşi oamenii aveau atunci multă speranţă, ceea ce s-a pierdut acum. Am devenit mult mai cinici şi este păcat; cu cinismul nu ajungi nicăieri, doar optimismul şi încrederea sunt creatoare de valoare (şi de valori).

Care sunt principalele motive pentru care aţi ales România şi v-aţi canalizat întregul efort în promovarea imaginii acesteia peste hotare, cu tot ce are ea valoros? Au existat şi momente de cumpănă, dezamăgiri venite din partea celor cărora leaţi făcut un bine?

Ştiţi, într-un fel cred că m-a ales România pe mine, ca să zic aşa—aici am venit pe lume… Am trăit şi călătorit în multe locuri, dar, pentru mine, România rămâne o ţară minunată, magică—nu doar la capitolul peisaje, ci la cel al valorilor adevărate: frumuseţea, smerenia, comuniunea cu Cosmosul—sau cu Dumnezeu dacă preferaţi—aceastea sunt valorile ţăranului român. Nişte valori pe care promiscuitatea forţată a oraşelor le-a compromis din păcate… Evident că au existat şi dezamăgiri, ca în orice relaţie de iubire. Cât despre cei cărora, la un moment, am fost în măsură să le dau o mână de ajutor, ştiţi, este o poveste mai complicată, căci psihologia umană e foarte ciudată—cred că îţi trebuie multă stăpânire de sine ca să o domini tu pe ea, şi nu ea pe tine. Bunicul meu, un înţelept, spunea să nu aştepţi niciodată recunoştinţă, pentru că, cel mai probabil, cei pe care i-ai ajutat vor fi primii care îţi vor purta pică, deoarece i-ai văzut când erau slabi şi aveau nevoie de tine. Tot el spunea, de asemenea, că adevărata nobleţe însă, se vede în abilitatea oamenilor de a recunoaşte şi a avea recunoştinţă. “Numai mitocanii nu ştiu să mulţumească sau să spună “pardon”, auzeam adesea spunându-se când eram mică.

Cât s-a schimbat mentalitatea românilor de la revoluţie şi până în prezent, cum vi se pare că sunt receptate iniţiativele culturale, fie lansate individual, fie cele coordonate de fundaţiile culturale? Se poate vorbi de o solidaritate a creatorilor, indiferent că sunt plasticieni, scriitori, muzicieni ş.a.?

Grea întrebare… 20 de ani e prea puţin ca să vezi schimbarea mentalităţilor—cel mult poţi să observi cum unele trăsături se accentuează. La noi s-a accentuat “autismul”—nu doar egoismul dar abilitatea aceasta surprinzătoare de a ne comporta ca şi cum am fi singuri pe lume, ca şi cum ceilalţi nu ar exista. Pe de altă parte, paradoxul este că tânjim atât de tare spre comuniunea cu celălalt, suntem atât de “fuzionali”, în fond. Cred că undeva ne sperie faptul că am intrat în democraţie şi în capitalism complet nepregătiţi, fără reguli şi, oricum, fără abilitatea de a le respecta, şi de aceea ne comportăm ca şi cum am fi singuri pe lume. E pe de o parte înduioşător, dar şi un pic înfricoşător, sincer—ne face vulnerabili la exploatare, pentru că nu avem încă discernământ: oricine pretinde că ne va ocroti poate, de fapt, să ne fure tot, inclusiv demnitatea… Lumea artei e un loc special, căci mai întâi de toate, acolo ar trebui să existe “comuniune”, emulaţie, dar şi acea competiţie prietenească, cum au fost diferitele curente artistice şi literare din secolele trecute, dar pentru moment noi încă ne împrăştiem ca potârnichile.

Spuneaţi într-un interviu că aţi creat fundaţia SynergEtica” prin intermediul careia “vreţi să ne readucem aminte împreună de lucrurile care cu adevărat contează, de etică – de faptul că există lucruri bune şi rele, lucruri care se fac şi lucruri care nu se fac şi că fiecare alegere are consecinţele ei.” (revista AS, nr 850/2008). Lupta dintre mitocănie şi bun simţ este în continuare acerbă; trebuie educaţia începută din faşă sau se mai pot educa şi adulţii?

Aveţi dreptate, e o luptă acerbă între bine şi rau—iar asta de când lumea. Este lupta spiritului cu materia. Tocmai de aceea, pentru că suntem şi spirit, nu doar materie, am convingerea că binele e înfipt în noi, în codul nostru genetic, şi trebuie doar ajutat să se exprime. Evident că, alături de familie, educaţia formează temeinic valorile, dar ştiţi, la SynergEtica am învăţat ceva preţios.  Cred că cel mai bine învăţăm când se inversează rolurile, iar copii sunt cei care educă adulţii—atunci se întipăreşte cel mai repede un nou comportament. “Mişcă-ţi bunul-simţ!” a fost un astfel de program în care tinerii au ‘bătut obrazul’ bucureştenilor şi i-au îndemnat să fie un pic mai respectuoşi unii faţă de alţii.

Întreaga dvs. familie a lăsat ceva durabil în urmă, fie cărţi, fie colinde, fie clădiri…Se poate vorbi de un bun genetic, faptul că întreaga dvs. muncă s-a canalizat înspre lucrurile ce urmează să existe şi în viitor, de o formaţie în spiritul valorizării lucrurilor ce urmează să reziste la o probă a timpului?

Mulţumesc, sunteţi tare draguţă să amintiţi de lucrurile acestea care mă definesc. Cu toţii suntem definiţi de familie şi de valorile sale. În cazul meu, într-adevăr, patriotismul adevărat era la mare preţ, trebuia să laşi ceva în urma ta, să nu treci prin viaţă fără să nu aduci o contribuţie comunităţii şi să nu o îmbogaţeşti cumva. În trecut, dacă vă uitaţi bine, asta era mai curând regulă în România, nu era o excepţie. Generaţia bunicilor mei a făcut România Mare şi i-a dus faima peste tot în lume, ca fiind o ţară în care străinii făceau tot posibilul să vină şi să trăiască, nu una din care oamenii vroiau să plece, ca acum… S-a pierdut pe drum ideea de proiect naţional sau comunitar, s-a pierdut frumuseţea unui ideal înălţător. Ştiţi, un mare maestru al advertising-ului, Leo Burnett spunea că “Dacă întinzi mâna spre stele, nu vei fii niciodată mânjit cu noroi”. Aşa şi noi.

Aţi spus în acelaşi interviu că “România întreagă e familia dvs.Care vă sunt cele mai apropiate “rude”  în această familie naţională?

Îmi place întrebarea, căci într-un fel, cu toţii suntem “rude”; toţi suntem interconectaţi, toţi suferim consecinţele gesturilor fiecăruia dintre noi, oricât de mărunte şi neînsemnate am crede că sunt ele… De exemplu, când arunci scrumiera pe câmp la marginea drumului, vine ploaia, impregrează solul de noxe, creşte iarbă, o mănâncă vaca, face lapte cu rămăşiţe de plumb şi gudron, îl bea un copil şi se intoxică deja. Exagerez, dar vedeţi unde încerc să ajung—totul în lumea asta se întrepătrunde, este conectat. Aşa cum am scris şi în capitolul meu din carte (“De ce m-am întors în România”), fie că ne dăm seama, fie că nu, cumva cu toţii trecem prin această viaţă ţinându-ne de mână, deci este necesar să ne purtăm de grijă unii altora… Dar ca să vă răspund totuşi la întrebare, am un ataşament special pentru tineri—pentru că pe ei contez să redreseze România—şi o afecţiune absolută pentru bătrâni: pentru ceea ce au fost şi nu mai pot fi, pentru toate lucrurile la care au renunţat cu atâta demnitate, pentru tot ce au de oferit şi pentru resemnarea cu care se împacă atunci când nu găsesc cui să dăruiască prea-plinul lor de experienţă şi înţelepciune. Îi iubesc din toată inima şi ma înduioşează întotdeauna când îi văd pe stradă, adesea singuri, mergând în lumea lor plină de amintiri. Mereu mă întreb cum au arătat când erau tineri şi frumosi, ce viaţă au avut, ce le-ar plăcea să schimbe la viaţa lor dacă ar avea ocazia, sau cât sunt de împăcaţi cu ceea ce au trăit.

De curând, la Editura Polirom aţi coordonat volumul apărut recent, “De ce m-am întors în România”. Conţine 39 de povestiri, eseuri şi interviuri ale unor personalităţi din România, care au ales să se repatrieze după ce au studiat sau lucrat în străinătate. Lectura volumului îi poate influenţa mai ales pe tineri, îi poate ajuta să perceapă viitorul într-un mod pozitiv. Sunt mai receptivi ei la experienţele unor personalităţi ce au ajuns să se împlinească în România, după ce au avut experienţa străinătăţii?

Eu sper că da, exact asta a fost ideea—anume de a oferi tinerilor nişte poveşti de viaţă, ale celor care, cu tot succesul material şi profesional avut în străinătate, au ales totuşi să se întoarcă şi să trăiască în România, unde nu stau degeaba, ci se implică şi vor să realizeze ceva.

Cât de mult credeţi că poate acest volum schimba mentalităţi adânc înrădăcinate?

Ah, nu cred că despre asta poate fi vorba, căci aşa cum spuneţi, mentalităţile sunt adânc înrădăcinate. Dar dacă cineva tresare la citirea unei fraze, dacă ceva în fondul sufletului său se declanşează—o altă perspectivă, o apreciere încă necunoscută faţă de această ţară şi de locuitorii ei—atunci mă declar multumiţă şi împăcată că a meritat tot efortul. Ştiţi, cel mai pernicious în viaţă este să nu ai un scop—de aceea suntem cred atât de letargici cred, în România, şi aşa de “lasă-mă-să-te las”: ne lipseşte scopul. Scopul meu a fost modest cu această carte, dar, pentru mine, important; dacă am făcut pe cineva să reconsidere o atutudine cinică sau blazată, atunci mi l-am atins cu asupra de măsură şi sunt fericită.

Ficare dintre coautorii volumului înfăţişează atât părţile bune ale unei experienţe într-o altă ţară, cât şi avantajele. Cu toţii au ales însă să revină în România şi să îşi folosească experienţa acumulată, în folosul acestei ţări. Se poate vorbi de cazuri extraordinare, de şanse, de noroc?

Cred că trebuie să-i întrebaţi pe fiecare, căci fiecare vede lumea altfel, prin prisma sa. Dar cred că toţi avem instinctul acela de a ajuta, de a ne implica, de a face ceva pentru ceilalţi, pe scurt, de a contribui—psihologii spun că este cea mai satisfăcătoare viaţă! Vezi piramida lui Maslow. Deci nu cred că oamenii ca noi, care ne-am întors, suntem nişte excepţii, ci poate că suntem doar nişte oameni care am ars câteva etape şi ne-am transformat ceva mai repede decât ceilalţi—poate tocmai din cauza confruntării cu străinătatea, cu despărţirea de locurile dragi, şi din cauza tuturor traumelor pe care a trebuit să le surmontăm. Să nu credeţi că e uşor să fii departe, să trăieşti printre străini, cât or fi ei de amabili… Succesul profesional sau material nu înseamnă şi success sufletesc.

Pentru cei care nu cred că pot avea o carieră şi o viaţă împlinită aici, le-aţi recomanda experienţa unui exil impus, pentru a se convinge ce este mai bine pentru ei?

În general cred că trebuie să vezi lumea, nu doar ca turist, ci să trăieşti între oameni diferiţi, cu alte obiceiuri, ca să înveţi să îmbrăţişezi diversitatea şi să o preţuieşti—căci numai aşa îţi dai seama că, sub aparenţele diferite, cu toţii împărtăşim aceeaşi umanitate, avem aceleaşi temeri şi aceleaşi bucurii. Avantajul de a trăi în România este că aici totul este de construit, aşadar este mult mai interesant decât în străinătate, tocmai pentru că este mai greu… Dar şi satisfacţiile, atunci când reuşeşti să construieşti ceva, sunt şi ele mai mari.

Credeţi că generaţiile tinere sunt mai susceptibile, vor să ajungă mai repede la un oarecare success, uitând de paşii ce sunt necesari unei dezvoltări pe toate planurile până să ajungă la acea împlinire mult visată?

Împlinirea nu este niciodată o destinaţie, ea este un parcurs. În engleză se spune “The journey is the reward”/ drumul este câştigul. Foarte tânără, am avut şansa să citesc o carte cu acest titlu despre un fel de idol al meu, Steve Jobs, cel care a inventat Apple Computers şi, după o absenţă, îl conduce şi acum. Este un personaj fascinant, care cu toate că a abandonat universitatea, a avut un success imens- fiind foarte tânăr, pentru că avea o manieră de a vedea lucrurile extrem de deschisă şi de înţeleaptă, în care dorea să facă un serviciu utilizatorilor de computer, să le facă mai prietenoase. Această înţelepciune şi aplecare către ceilalţi i-a fost impregnată de călătoriile pe care le-a făcut, când era student, în Ashram-uri, mănăstirile indiene, unde a învăţat fix asta, anume că “the journey is the reward”—de unde şi titlul biografiei sale. Este filozofia pe care a aplicat-o şi la Apple şi care explică, în mare măsură, succesul său: odată ce ţi-ai ales scopul şi cunoşti direcţia, această aplecare aproape exclusivă pe proces şi pe “călătorie”, mai curând decât pe destinaţie, este infinit mai satisfăcătoare şi aducătoare de succes. Nu e ceva atât de revoluţionar dacă stai să te gândeşti—atunci când călătoreşti în realitate, drumul este mult mai plăcut, atunci când te concentrezi pe peisaj şi te minunezi de tot ce vezi, în loc să te stresezi despre câţi kilometri au mai rămas şi cât timp mai rămâne din drum.

Aţi mai repeta experienţa de a coordona un astfel de volum? Ce aţi descoperit dvs. nou, neaşteptat, citind aceste 39 de povestiri şi eseuri, despre  aceste reîntoarceri în România?

Bună întrebare—da, aş vrea să repet experienţa şi să fac şi un volum II, căci mai am mulţi amici cu poveşti fascinante. Ştiţi ce am descoperit? Că iubirea de neam este universală şi că ea doar aşteaptă ocazia să se descătuşeze. Sunt mulţi oameni care au avut experienţe grele atunci când au revenit în România, şi, cu toate astea, în fondul lor nu sunt înrăiţi—toţi vor să contribuie, să lase ceva în urmă. E foarte frumoasă natura umană dacă este descătuşată de teamă,  şi,  cât de cât, înconjurată de iubire…

Articole recomandate

6 COMENTARII

  1. E foarte frumoasă natura umană dacă este descătuşată de teamă, şi, cât de cât, înconjurată de iubire…E o concluzie plina de decenta,dar si de adevar.Sigur,increderea in fondul bun al naturii umane trebuie sa prevaleze,in ciuda numeroaselor cazuri care contrazic aceasta asertiune.

  2. Abia acum v-am citit cartea si pe cea a mamei- sunt profund impresionata de frumusetea si taria caracterelor dumneavoastra si al mamei- ma bucur enorm ca mai sunt astfel de romani- poate mai putem spera ca ceva -cu ajutorul Dvs- se va schimba in aceasta tara
    Va doresc multa sanatate, putere de munca si mult, mult noroc in viata!
    Sarbatori fericite! Cu drag, Sanda

  3. Optimismul la varsta Dumitale nu ma mIra. Si eu eram la fel la 42 de ani. Am plecat din Romania si asa cum ai facut si Dta in 1989 la auzul evenimentelor ce se desfasurau in Romania am plans de fericire si am zis ca trebuie sa ma intorc in tara mea care credeam ca s-a eliberat complet prin acea revolutie.
    SI m-am intors cu entuziasm si plina de energie sa incep o noua viata in tara mea in care ma nascusem si de care ma legau un milion de fire si amintiri. Casa mea de vacantape care am abandonat-o ma astepta sa revin cu bratele intinse.
    In 1992 am revenit am facut un proiect cu viziunea mea de inginer imbogatita de cunostintele capatate din societatea „capitalista”. L-am finantat in totalitate din banii mei si l-am facut cadou Primariei locale care si l-a insusit intrucat acest proiect urma sa fie baza unei dezvoltari a zonei nemaipomenita. Apoi pentru o bucatica din acel priect zonal am facut un mic proiect de executie pentru un teren pe care l-am cumparat. Am obtinut si aprobarea sa incep executia si dupa ce am facut decopertarea am fost chemata la Consiliul Judetean sa sustin partidul cu o suma de bani. Mi s-a cerut atat cat ma costa executia proiectului meu. M-am simtit mai mult decat umilita chiar si revoltata.
    Am spus eu nu fac politica, eu fac o afacere bazata pe cunostintele mele acumulate in anii de studii si de emigrare.
    Am auzit ca i s-ar fi eliberat unui alt competitor o multinationala autorizatie de constructie pentru un obiectiv care ar fi vandut acelas produs ce eu mi-l propusesem la cateva zeci de metrii de terenul meu dar in cadrul proiectului zonal conceput de mine..
    Va las pe Dvs sa ghiciti si este subanteles ca a acceptat un targ propus; or o mita pe care eu o refuzasem sa o platesc. Am inteles atunci ca in societatea noua Romaneasca de dupa revolutie s-a infiltrat coruptia, cancerul care o devoreaza si azi. Deci am tras linie am acceptat pierderile si m-am reintors la tara mea adoptiva.care mi-a dat mai multe sanse si unde prevaleaza capacitatea individului..
    Urmarind dosarele DNA ma felicit pentru ca am avut taria sa spun Nu coruptiei. Iata ca sunt 24 de ani de la data intamplarilor si ne luptam cu coruptia care ucide tot in calea ei..

  4. Si accidentul de la Colectiv si multe altele sunt rezultatul coruptiei
    Va doresc toata puterea sa biruiti acest flagel care a biruit si Italia si multe alte multe tari.
    E pacat de toata zestrea Romanilor si Romaniei ca a jncaput pe mana unor incompetenti, arivisti .
    As dori sa nu mor pana nu voi vedea Romania cu adevarat libera.
    Monica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508