spot_img

“Dependenţa economică acompania toată lumea de la naştere până la moarte”

Expoziţia «HISTORYLINE» EXIL ŞI COMUNISM ÎN ROMÂNIA de Christian Paraschiv, unul dintre cei mai importanţi artişti plastici ai generaţiei `80, poate fi vizitată la Galeria Oudin Art Contemporain din Paris. Cu ocazia vernisajului, s-a lansat şi monografia bilingvă (româno-franceze) “Negrul este culoarea limbajului” de Christian Paraschiv, un proiect în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Andra Rotaru a dialogat cu Christian Paraschiv, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro

În perioada 7 aprilie-28 mai 2011, la Galeria OUDIN ART CONTEMPORAIN (3 Rue Martel, Paris), expoziţia «HISTORYLINE» EXIL ŞI COMUNISM ÎN ROMÂNIA poate fi vizitată de publicul iubitor de artă contemporană. Care este liantul dintre expunerea lucrărilor şi expunerea viziunii care a dus la crearea lor, astăzi?

Cu câtva timp în urmă, unul dintre elevii mei de origine tibetană, care trăieşte ca şi mine în exil, mi-a povestit că nişte prieteni i-au vorbit de comunism ca şi cum a fost prost aplicat în ţările de Est, şi că este o ideologie cu reale posibilităţi pentru viitor. Făcând efortul de a rămâne calm, încep să îi povestesc destinul ţării mele România. Comunismul în România a fost impus cu forţa de Armata Sovietică, în august 1944, când armata română a întors armele împotriva nemţilor, ca urmare a Loviturii de stat organizată de Rege, şi care a permis ocuparea ţării de către ruşi într-un timp record.

Fotografiile de arhivă arată câţiva zeci de tovarăşi mergând în întâmpinarea trupelor ruseşti ce intrau în Bucureşti. În fine… orişicine care este pasionat de istorie, poate să se documenteze, să constate că forţând abdicarea regelui, în 1947, şi cu alegerile falsificate, ţara a devenit comunistă în numai 3 ani.


Eu sunt născut în 1953, în acest regim. Deci pot spune că am “beneficiat” cu forţa, odată cu naşterea, de această educaţie comunistă 100 %. Pentru a înţelege exact lucrurile, voi începe prin descrierea unei societăţi unde noţiunea de individ- persoană unică şi non repetabilă- nu are nici un sens, fiindcă nu există, prin decret ideologic. Persoana este înlocuită cu uniforma. În ţară, tu ai un unic tată: dictatorul, şi o unică mamă, soţia lui.
Un sistem ce este fondat pe propietatea comună a tuturor, unde fiecare este proprietar pe tot şi pe nimic în acelaşi timp, unde proprietatea privată nu mai există. Deci noţiunea de responsabilitate individuală a dispărut. Locuim într-o casă şi cum nu suntem direct proprietari, casa nu este îngrijită, lucrările de întreţinere sunt făcute de Stat, în principiu. Uzinele, pământul, terenurile agricole, bunurile culturale şi materiale devin nişte ruine.
Într-un sistem unde nu există proprietate privată, concurenţa nu există deloc, produsele alimentare, fructele, legumele, pâinea, uleiul, untul, iaurtul sau hainele, mobilele etc…sunt identice. Calitatea produselor nu are nici o importanţă, nu este o preocupare, consumatorii se supun, nu au de ales. Uniforma este generalizată începând cu grădiniţa.
Programul de muncă este încontinuu, de luni până sâmbată. Duminică, de multe ori, muncă patriotică, două săptămâni de concediu pe an şi două zile libere pe an. În felul acesta populaţia este ocupată tot timpul, nu mai are timp să gândească. Totalitarismul stâlceşte totul. Cei care refuzau să se îmbrigadeze erau consideraţi ca inamici ai poporului şi riscau a-şi pierde libertatea. Naţionalizarea totală tăia orişice autonomie a cetăţeanului. Dependenţa economică acompania toată lumea de la naştere până la moarte.
Totalitarismul sistemului a condus la pierderea totală a libertăţii individuale şi pentru a încerca a avea una chiar minimă, trebuia să aparţii partidului. Cultul extrem al personalităţii şi practica dictaturii tovărăşeşti instaurase controlul spiritual prin care «  un mare spirit » gândea pentru tot poporul. După decembrie 1989, totalitarismul s-a prăbuşit, şi dependenţa economică a persoanelor a fost înlocuită din ce în ce prin autonomia individuală; a câştiga banii necesari vieţii tale prin mijloace proprii a permis creşterea autonomie individuale şi apariţia pluralităţii unor interese în societate.


Omul nu este numai materie şi carne, existenţa sa spirituală şi morală este mult mai importantă ; centrul sensului moral este demnitatea morală şi importanţa acordată acestei demnităţi  este sursa sensului justiţiei. O societate guvernată normal, asigură ordinea şi garantează de o manieră fermă demnitatea umană. Dacă sfârşitul războiului rece a fost considerat ca un sfârşit al acestei «istorii», şi dacă sistemul liberal a putut încetul cu încetul să înlocuiască sistemul despotic, totul a fost posibil fiindcă primul este bazat pe principiul demnităţii umane, pe când al doilea nu recunoaşte acest principiu şi îl calcă în picioare
Această tranziţie postcomunistă trebuie să rezolve problema: din ce în ce mai prezentă în această ţară, garanţia demnităţii umane. Un singur bemol: prezenţa aproape generalizată, în toate structurile sociale, a oamenilor din vechiul partid şi Securitate, nostalgicii vechiului regim.

Mulţi artişti au luat calea exilului în perioada de după instaurarea comunismului, pentru a îşi salva destinul şi arta în care credeau. Ce opţiuni au avut cei care nu au putut să ia calea exilului? S-a putut crea vreo breşă în sistem, care să le permită artiştilor să creeze doar într-o cenzură autoimpusă? Au fost interzişi, au fost umiliţi şi privaţi de posibilitatea de a expune ceea ce creau?

Mă întrebaţi ce au făcut cei interzişi- deci vorbiţi de seria mea de Feminin/Masculin, serie interzisă în România comunistă, cu toate că în istoria artei tema nudului este o temă clasică. În epocă, nu existau artişti interzişi; cred că am fost singurul. Îmi aduc aminte de directorul muzeului Kunsthalle din Manhaim, care a venit la atelier şi a ales din seria Feminin/Masculin vreo 15 lucrări pentru o expoziţie românească la ei. Artistul Viorel Mărginean, cel ce conducea UAP în epocă, era prezent şi s-a angajat să trimită lucrările. După aceea, cenzura/Partidul a decis  să trimită lucrări mai vechi, mai « cuminţi », din seria Tumulus şi nici una promisă. Când am făcut o cerere de expoziţie la Bucureşti, în 1982, răspunsul a fost negativ fără nici o explicaţie.


Lucrurile erau tulburi, de tip balcanic, totul era făcut cu precauţii, cu mare grijă, dar rezultatele erau perfecte pentru dictatură, nu se spunea Nu, se minţea prin Omisiune. Îmi aduc aminte când am fost numit în juriul UAP ( pentru a nu lua premiul la pictură cu expoziţia mea de la Simeza), numit în acest juriu cu toate că nu aveam dreptul, conform statutului eu eram numai membru stagiar UAP – cazul lui Ion Grigorescu este foarte elocvent; a fost supus la vot premiul la pictură între domnul Grigorescu şi domnul Ilfoveanu; iese câştigător Ion Grigorescu. După o săptămână juriul este reunit din nou. Trebuia să votăm din nou, şi, deci, preşedintele juriului, Domnul Frunzeti având echivalentul de 2 voturi, schimbă decizia fiindcă voturile erau egale; deci directiva de Partid a fost aplicat
ă. Aproape toţi artiştii consacraţi au făcut portretul Dictatorului, pe lânga cei pe care îi ştie toată lumea au fost şi Bitzan, Setran, Wanda Mihuleac etc. Eu nu am pictat portretul lui Ceauşescu. Până şi Ion Grigorescu a fost ales să îi facă portretul, dar cei ce i-au comandat această lucrare au căzut în propria lor capcană, căci Ion a făcut un fel de King Kong care avea mâinile deasupra unor blocuri de locuit. L-au hăituit să facă modificări şi până la urmă l-au refuzat, pretextând că nu seamănă.
Cât am condus Atelierul 35 am debutat mulţi artişti interesanţi, care făceau exact ce nu trebuia, adică o prezentare a realului, a STĂRII DE AŞTEPTARE ÎN CARE NE GĂSEAM CU TOŢII. Împreună cu Criticul de artă Procopovici, complet ignorat şi uitat în ziua de astăzi, am intinerat în ţară o serie de expoziţii în care expuneam împreună cu Dan Mihălţeanu, Teodor Graur, Olimpiu Bandalac, Marilena Preda Sânc  etc. Expoziţii foarte prost primite, cu articole îndârjite critice scrise de tovarăşi aleşi de securitate. Îmi aduc aminte că am răspuns în Scânteia tineretului la rubica cititorii îşi spun cuvântul (am articolul) acestor pseudo vizitatori şi mă întreb acum, cum s-a putut, că nici un artist sau critic nu îndrăznea să răspundă, şi mai ales în scris tovarăşilor. Ce vreau să spun este că fapte de opoziţie au existat, dar cei ce au puterea şi voinţa de a menţine o anumită ordine a valorilor în România, fac şi au făcut totul ca o ruptură reală să existe şi acum  între cei plecaţi, care pot perturba ORDINEA IMPUSĂ, care pot spune lucrurilor pe nume, şi cei rămaşi, care în mare măsură au fost « strânşi cu cleştele ». Vă dau exemplu valul de indignare ce a cuprins intelectualitatea românească în faţa celor spuse de HERTA MULLER la conferinţa de la Bucureşti; şi care are perfectă dreptate.

S-a vorbit mult despre in between, despre imposibilitatea apartenenţei la cultura în care artiştii s-au autoexilat şi, totodată, la imposibilitatea de a se mai putea percepe ca artişti ai ţării originare. Cum a fost în cazul dvs.? Ce efecte benefice a avut plecarea şi care a fost reversul?

Exemplul lui Cioran este flagrant. Un gânditor ce a ajuns să dea complexe francezului de rând prin felul în care şi-a apropiat şi practicat această limbă, limba franceză, ce nu era limba lui. Mă gândesc că poate cultura românească, mai ales între cele două războaie era atât de firesc înscrisă în Europa, încât un exilat de origine română nu simte complet altfel decât un francez. De altfel, acum câţiva ani am făcut un performance de tip BIOART, intitulat CÂND SUNT FRANCEZ SUNT ROMÂN ŞI CÂND SUNT ROMÂN SUNT FRANCEZ, la Paris şi la Bucureşti.

Care sunt efectele lipsei unui cenzor în arta plastică şi care sunt pericolele libertăţii?

Artistul de astăzi trebuie să aibă ceva a spune, suntem toţi unici şi de nerepetat, dacă suntem capabili să arătăm «aceasta» în tot ce facem, adică într-o operă, într-o viaţă şi nu într-o lucrare sau mai multe lucrări, cred că suntem pe drumul cel bun. Libertatea trebuie înţeleasă în sensul demnităţii fiecăruia dintre noi, deci există o limită firească în normalitate.

Cu ocazia vernisajului expoziţiei dvs. «HISTORYLINE» EXIL ŞI COMUNISM ÎN ROMÂNIA, în data de 7 aprilie 2011, aţi lansat şi volumul “Negrul este culoarea limbajului”, un proiect realizat în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, care cuprinde un dialog cu Ion Grigorescu din anii `80, precum şi texte critice semnate de Ralf Marsault, Marin Gherasim, Dorina Bohantov, Magda Cârneci, Carmen Ioviţu, Mihai Plămădeală, Adriana Oprea, Agnès Giard, Adrian Guţă, Sébastien Lecordier şi Alain Oudin.

Proiectul este  urmarea  expoziţiei restropective pe care am avut-o în 2007, la Bucuresti, la MNAC, invitat fiind de domnul Mihai Oroveanu.

Deci am lucrat doi ani pentru punerea în pagină, cât şi pentru a recenza şi fotografia  toate lucrările din colecţia mea şi din colecţii particulare şi de stat. Această monografie rezumă aproape 30 de ani de activitate artistică în care, pe lângă texte critice sau texte personale, sunt reproduse mai mult de 400 de lucrări.

Literatura contemporană, de exemplu, abundă în tematici predecembriste şi postdecembriste, literatura română cu tematică comunistă vinde bine în afară, criticarea sistemului şi dezvăluirile arhivelor CNSAS au devenit unele dintre cele mai în vogă subiecte ale ultimilor ani. Care sunt tendinţele în artele plastice, în România, în ultimii ani? De ce este nevoie ca tinerii să aibă acces la cât mai multe informaţii despre istoria aceasta recentă? Cum au trecut alte ţări, în artă, peste situaţii istorice şi politice asemănătoare?

Da, cred că există o modă în Occident de a asimila totul din ţările de Est, la acest fost sistem Comunist sau Postcomunist. Aceasta nu vine dintr-o nevoie profundă de a înţelege, aici este vina noastră, a generaţiei mele probabil, căci văd mulţi tineri artişti români care nu au cunoscut comunismul şi care recuperează această perioadă într-un fel de REALISM POSTCOMUNIST fără prea mare înţelegere, prin lipsa unui ACT TRĂIT. Internetul a adus în cotidian imaginea de tip realist şi asta peste tot, nu numai în Franţa sau România, deci o înţelegere de tip Imagine devine mai normală decât cea a Cuvântului.

Care sunt proiectele la care lucraţi în momentul de faţă?

Am un an foarte aglomerat. Voi lansa monografia şi la Bucureşti, şi la Bruxelles, nu doar la Paris; pentru moment vă pot spune că lucrez la un performance/25 de minute/ de tip BIOART, pe care îl voi realiza în mai la Paris şi la Bucureşti, cu titlul PARCĂ SUNTEM ŞI NU SUNTEM LA FEL/ AMESTEC DE ADN PRELEVAT PE ARTIST CU AND-ul UNUI PARTICIPANT VOLUNTAR.

Articole recomandate

3 COMENTARII

  1. Voi prezenta comentariile mele pe doua volume:
    Volumul I.
    Sunt unul din cei ca au trait „din plin” epoca comunista în România. Am absolvit o facultate tehnica în 1965, si am lucrat în sistem pâna în 1987 când am parasit tara din motive politice. Am lucrat, asa cum mentioneaza Christian Paraschiv, zi lumina de luni pâna sâmbata, chiar si dumineca în perioadele de vârf. Practic nu aveam timp sa gândim la altceva decât la procurarea hranei si la educatia încadrata a copiilor nostri. Restul timpului era consumat la servici, cu tensiuni si probleme inventate ca sa fim mereu în pozitia de asteptare a unei nemultumiri din partea sefilor. Omniprezenta activistilor de partid si cea a securistilor la locul de munca si-au adus contributia de a face din masa de „oameni ai muncii” masini de executie fara drept da gândire. Declicul la mine si familia mea a avut loc în 1985 când am vizitat pentru prima oara Occidentul. Am revenit în tara si am spus ce am vazut si ce am înteles despre functionarea unui sistem liberal si democratic. Am fost imediat considerat dusman al poporului, exclus de la locul de munca unde aveam o importanta responsabilitate profesionala, cu recomandarea de a retracta cele afirmate. Nu am vrut sa retractez nimic din afirmatiile si convingerile mele. Eu nu am propus revolutie anticomunista, nu am cerut abdicarea dictatorului, ci numai am relatat cele vazute si traite în Franta si Germanie la acei ani. Am fost pus pe lista neagra pe directia pierderii libertatii. Profitând de o viza turistica în Franta, am parasit definitiv tara în 1987, cu sotia. Cei doi copii minori au ramas ostateci, caci nu puteau pleca conform legii toti membrii unei familii. Dupa un an am recuperat copiii. In Franta am început o noua viata, plecând de la zero materialiceste, dar cu capul sus si cu demnitate. Datorita muncii corecte si competintelor profesionale, am ajuns la un nivel de viata mediu, civilizat.

    Vol II.
    Amator si colectionar de pictura în perioada ante decembrista, am cunoscut o parte din marii pictori contemporani la acea epoca din România. Numele mentionate în reportajul lui Christian Paraschiv îmi sunt bine cunoscute. Aproape toti (începând cu Corneliu Baba, Ion Musceleanu, Ion Pacea, Alin Gheorghiu, Viorel Marginean, Pavel Codita, Constantin Piliuta ca sa nu mentionez decât câteva nume) mi-au facut confidente corelând exact cu ce afirma Christian Paraschiv. Nu aveau voie sa dea frâu liber imaginatiei si geniului lor creator, arta asa zisa burgheza si arta pentru arta erau reprimate, abstractionismul era incriminat ca ultra decadent, realismul critic sovietic socialist esa legea de baza a creatiei, trebuiau sa faca portretele dictatorului si al sotiei acestuia. Cei ce nu se aliniau aveau doua variante: sa dispara ca si artisti creatori sau sa ia drumul exilului. Dupa 1990, toata lumea, prietenii francezi, noi cei plecati din tara dar mai ales conationalii ramasi în România, am crezut cu totii ca treburile se vor îmbunatati repede si corect. Mare eroare am avut cu totii. Capitalismul sauvage, cu toate racilile lui a pus stapânire pe Estul Europei. Printre putinii câstigatori se afla pictorii si în general creatorii de arta, care au capatat libertarea de expresie. Dar arta ca sa fie cunoscuta trebuie sa circule. Mai ramâne o dificultate de prim ordin: partea materiala si financiara. Pentru a ajuta pictorii români, si nu numai, sa circule, sa cunoasca patrimoniul francez, sa creeze si sa expuna operele lor în Franta, cu membrii familiei mele si cu un pumn de entuziasti am creat în 1994 o NGO intitulata „Soleil de l’Est”. Astfel la ora actuala am avut invitati la atelierul de creatie „Soleil de l’Est” (deschis în 2001) peste 70 pictori de înalt prestigiu din Rusia, Polonia, Ungaria, Moldova si prioritar din România. Am invitat si pictori români stabiliti în Franta printre care Petre Velicu, Tudor Banus si Christian Paraschiv. Lucrarile pictorilor din clubul „Soleil de l’Est” au fost vizibile pe simeze prestigioase la Paris Montmartre, Tours, La Rochelle, Perpignan, Collioure, dar si la Haga în Olanda. Biografiile pictorilor si reproducerile lucrarilor au fost imortalizate în opt titluri editoriale printre care mentionam „Présences de la peinture contemporaine roumaine en France avec Soleil de l’Est entre 1990 – 2008”. Fara ajutoare si fara sustinere financiara din partea Statului român, „Soleil de l’Est” contribuie la afirmarea picturii contemporane române în Franta si implicit la îmbunatatirea imaginii României prin cultura.
    Soleil de l’Est
    Michel Gavaza, presedintele asociatiei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508