La Editura Tritonic va fi lansată ediţia necenzurată a volumului “Cercul virtuos” de H. Salem, sâmbătă, 28 mai 2011, ora 16:30, în cadrul Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2011 (Romexpo), la standul Editurii Tritonic.
“Râdea în timp ce scria. Râdea şi scria, scria şi râdea. A durat cam doi ani până a terminat romanul „Cercul virtuos”, apoi încă un an şi ceva până când cartea a apărut la editura Cartea Românească. Lector: Gabriela Adameşteanu. Coperta era opera graficianului Anton Dragoş.
La începutul lui septembrie 1986, îmi amintesc că era într-o vineri, Hary s-a dus la editură şi a venit cu câteva exemplare din carte, exemplare „semnal”, cum se zicea pe atunci. De obicei, apariţia unei cărţi noi era prilej de sărbătoare, Hary se bucura ca un copil de noua apariţie, îşi anunţa toţi prietenii, era în stare să sune şi la New York dacă avea vreun prieten acolo. De data asta, cumva, bucuria a fost mai temperată şi nu ne dădeam seama de ce. Să fi fost o presimţire? Marţi a sunat telefonul, era cineva de la editură, care i-a spus că romanul a fost oprit.
Trebuie să explic cititorilor de azi că pe atunci existau mai multe „trepte” de cenzură. Prima treaptă era autocenzura. Apoi manuscrisul era citit de diferite persoane din editură şi din afara ei. Referatele externe erau mai importante decât cele interne. Oficial, din 1977 nu mai exista cenzura, dar ea funcţiona din plin sub alte denumiri. „Cercul virtuos” trecuse cu bine (adică fără prea multe tăieturi) de toate. Dar la urmă, când tot tirajul era tipărit, se mai dădeau la citit exemplare de semnal, înainte de a se pune ştampila „bun de difuzare”. Nu ştiu exact cine a citit, cert este că romanul a fost interzis în această fază şi toate exemplarele deja tipărite (tirajul era de 30000 de exemplare, da, da, treizeci de mii) au fost retrase şi topite. Mai puţin câteva zeci, poate sute de exemplare care au ajuns la cititori direct de la tipografia din Galaţi, de la centrele de difuzare judeţene sau de la librăria editurii Cartea Românească.
Lunile care au urmat au fost un coşmar – pentru că nu voiau să se creeze un „caz”, autorităţile culturale ale vremii au cerut ca romanul să nu fie considerat interzis, ci să fie retipărit cu modificările cerute de cenzori. Dacă ar fi fost după ei, ar fi modificat cam 45 din cele 48 de capitole. După negocieri prelungite, Hary a acceptat să modifice parţial două capitole: 10 şi 19. În capitolul 10, a trebuit să dispară toată partea cu dominaţia culorii albastre. (Ciudat, pe cenzori i-a deranjat albastrul de pe planeta Caramelia, dar nu au obiectat la portocaliul de pe planeta Halviţia. Oare de ce?) Iar în capitolul 19 a trebuit înlocuită povestea despre Ghiţă, fostul portar al televiziunii (devenit în rai, conform principiului că ultimii vor fi cei dintîi, director de canal. De televiziune, desigur.) şi despre soţia lui, Mărioara.
La aproape un an de la interzicere, „Cercul virtuos” a reapărut, cu cele două capitole schimbate, dar cu acelaşi număr de pagini, acelaşi ISBN, aceeaşi copertă. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Nostim a fost că mulţi prieteni şi colegi, după ce au citit cartea, s-au mirat. „Cum a putut să treacă?” Chiar şi fără capitolele tăiate, cartea părea un manifest. Poate de aceea a fost trecută sub tăcere de critică. Nu din vina criticilor literari.
Am povestit pe larg această întâmplare pentru că mulţi dintre cititori, mai ales cei tineri, ştiu, teoretic, că înainte de 1989 exista cenzură, dar nu prea ştiu ce însemna. Nu ştiu şi poate este bine că nu ştiu cât de tare putea să macine o asemenea întâmplare sănătatea unui om.
Despre roman n-aş dori să povestesc prea multe, vreau să las cititorilor bucuria de a parcurge, pas cu pas, pagină cu pagină, nemaipomenitele aventuri ale lui Gavrilă G. Gavrilă în cer şi pe pământ, în această veritabilă primă ediţie integrală.
Ce-ar mai fi de spus? Că H. Salem a fost un scriitor extraordinar talent? Cititorii se vor convinge, fără îndoială. Că, practic, a inventat romanul umoristic românesc? Poate, cândva, istoria literaturii va consemna acest lucru. Un început este monografia scrisă de istoricul literar Cristina Deustsch pentru Dicţionarul Literaturii Române. Cititorii vor găsi textul în finalul prezentului volum. Citez aici un fragment: „Umorul negru, absurdul, autoironia, prezentarea lumii reale prin intermediul unei oglinzi ce deformează şi recompune totodată, într-o manieră caleidoscopică, îmbinarea stilurilor, imaginaţia debordantă combinată cu o structurare adesea extrem de concisă, alteori digresivă, grotescul, alternarea dintre „realitate” şi „celelalte realităţi” sunt elemente ce fac din H. Salem nu un simplu umorist, ci un autor de-a dreptul postmodern, complex şi inspirat totodată, intenţiile sale scriitoriceşti mergând mult mai departe decât se înţelege în general prin umor ca mijloc de divertisment.”
În încheiere, un citat dintr-un comentariu lăsat pe blogul meu de o persoană discretă, dar entuziastă, care semnează Paracetamola (un personaj din alt roman al lui H. Salem): „Este cu adevarat cea mai bună radiografie a comunismului, mai ales că este scrisă în timpul regimului. Păcat ca H. Salem a plecat devreme la treburi mai bune, aş fi vrut sa scrie ceva dupa 20 de ani de extraordinare trăiri”.
Şi încă un citat, un fragment din textul scris de poetul şi dramaturgul Aurel Storin pentru volumul de poeme „Misterul persistă” al lui H. Salem, publicat în 2007:
„El a trăit puţin, dar intens. A scris mai mult decât ce ne-a arătat celor din jurul lui. Efortul Luciei Verona de a-l căuta şi redescoperi pe H. Salem mi se pare absolut admirabil. Este, poate, singurul mod de a-l cunoaşte pe om şi pe scriitor mai bine decât l-am cunoscut.
Sigur că pentru el este prea târziu.
Dar pentru a-i păstra scriitorului o amintire frumoasă, plină de preţuire, aşa cum o merită, nu poate fi prea târziu, pentru nimeni, niciodată.”, a scris Lucia Verona în prefaţa volumului.
