După două volume de poezie, Andrei Velea are în pregătire un al treilea, care continuă teme şi obsesii din primele volume. În momentul debutului lui Velea, a. g. secară nota: “Rareori un debut în volum este atât de consistent, cartea fiind un exemplu elocvent despre ceea ce poate “produce” dragostea de viaţă şi de literatură…” Andra Rotaru a dialogat cu Andrei Velea despre proiectele sale actuale, iar interviul este preluat de pe siteul Societăţii de Gestiune a Drepturilor de Autor OPERA SCRISA. RO
Ai publicat două volume de poezie, eşti prezent în antologii, ai publicat şi critică literară. Trăieşti din ceea ce scrii? Desigur, ai observat că unii scriitori primesc mai mulţi bani din drepturile de autor decât alţii. Cum îţi explici?
Nu, nu trăiesc din scris. Mai mult: dacă ar fi să trag o linie, ar rezulta „profit negativ”. Ca să nu mai spun de efort, de timpul investit… Dar este o mare pasiune, nu am văzut-o până acum ca pe o „sursă de venituri”. Asta nu înseamnă că scriitorii trebuie să ignore aspectele financiare. Până la urmă, a fi scriitor profesionist înseamnă (şi) să trăieşti din scris. Un fotograf profesionist trăieşte din fotografie, un actor din reprezentaţiile de pe scenă. Ca să încerc o explicaţie la ceea ce spui tu, cred că, pur şi simplu, unii scriitori sunt mai atenţi la aspectele financiare, îşi negociază mai bine contractele şi urmăresc dacă le sunt respectate clauzele. Pe alţii (între care mă număr şi eu astăzi) nu îi interesează deloc (sau prea puţin) aspectele financiare, astfel că se aleg cu mai puţini bani de pe urma muncii lor.
Galaţiul este, în ultimul timp, un spaţiu în care se întâmplă multe evenimente literare. Ai fost printre participanţii la evenimentul „11-Poezia campioană la Galaţi”, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei. Cât de benefic e un astfel de eveniment pentru scriitori, pentru editori, pentru distribuitorii volumelor de poezie?
Mi-e greu să le estimez impactul… Eu am participat la evenimentul de care aminteşti la invitaţia Florinei Zaharia. Am acceptat deoarece proiectul mi s-a părut foarte interesant. Am fost organizaţi ca o echipa de fotbal şi am recitat poeme în trei licee din Galaţi. Peste tot am fost primiţi în săli pline ochi de elevi. O reuşită! E clar că aşa creştem, ca scriitori, în „vizibilitate”. Teoretic asta ar trebui să se „simtă” în vânzările de carte. Asta doar teoretic, pentru că practic…
Una dintre obsesiile primului tău volum, „omul vag”, redă „incapacitatea omului de a se ancora în repere pe care să le gândească prin propriile forţe”.
Eu cred foarte mult în critică. Nu numai în critica literară, care e un domeniu particular. În „Omul vag” am încercat să critic mentalităţile comune. E drept că nu am făcut-o în sensul de „critică pozitivă, constructivă”, ci mai degrabă ca „pamflet”, „ironie acidă”, „satiră”. M-am gândit că poate aşa va fi mai „vizibil”. În cartea „Gimnastul fără plămâni” sunt aproximativ douăzeci de poeme în ciclul „Omul Vag”. Am mai găsit între timp alte poeme vechi, tot din aceeaşi serie. Mă gândesc să le public împreuna cu cele din cartea de debut. Un volum numit simplu: „Omul Vag”. Eventual împreună cu nişte grafice faine.
Cel de al doilea tău volum de poezie continuă cronologic poemele din primul volum, acestea fiind „Gimnastul fără plămâni” şi „Hotel în Atlantida”.
Şi încă nu am reuşit să ajung „la zi”… Chiar şi a treia carte va conţine poeme scrise înainte de apariţia primului volum. Asta se întâmplă când momentul debutul este amânat prea mult timp… Dar „Lumea e o pisică jigărită” (editura Brumar) va conţine în primul rând poeme noi, scrise în ultimii doi ani. Reiau tematica criticii mentalităţilor printr-un ciclu „cinic”, intitulat sugestiv: „De dragoste, din Fukushima”.
Scrii şi critică literară, nu doar poezie. Ajută critica literară poezia si viceversa, când te situezi în ambele tabere? Există şi efecte secundare?
E prea mult spus „critică literară”. Sunt recenzii de carte (poezie). E drept că încerc o analiză mai consistentă, nu am o abordare „impresionistă”. Dar de aici până la critica literară este o distanţă mare! Eu cred că ajută, da. Te face să înţelegi mai bine „misterele” creaţiei. Eu am o abordare mai raţională, mai intelectuală, atât prin formaţia profesională (informatician), cât şi, pur şi simplu, prin firea mea. Îmi place să „disec” creaţiile altora, să le „cercetez interioarele”.
Efecte secundare? Cred că riscul este să devii prea „metodic” în poezie. Asta mi s-a reproşat mereu, cum că aş fi „rece”. Dar asta este abordarea mea. Îmi plac mult ideile şi chiar şi în poezie pun mai mult accentul pe ele, uneori în detrimentul „sentimentului”.
Ai fost inclus, de curând, în antologia „Cuvinte noi pe Domnească”, apărută la Centrul Cultural Dunărea de Jos. Volumul reuneşte 23 de poeţi gălăţeni. Chiar tu ai scris că în Galaţi a fost „ratat” momentul douămiismului. Ce-i uneşte pe cei antologaţi, care sunt elementele comune sau ce-i diferenţiază?
Galaţiul nu are nici un douămiist. A fost „ratat” momentul, aşa e. Însă acum privim cu speranţe către o eventuală generaţie 2010. După douămiişti, care au avut un nucleu tare, un cenaclu, un manifest (sau mai multe), urmează, se pare, o generaţie care nu mai crede în manifeste literare şi nici chiar în ideea de generaţie literară. Deci criteriul antologiei noastre nu a fost unul „estetic”. Am strâns între copertele ei majoritatea tinerilor scriitori din Galaţi. Un mic „document” care să pună bazele unei „promoţii 2010” în Galaţi. Cât despre elementele care ne apropie sau care ne diferenţiază, asta se va vedea abia mai încolo. Trebuie puţină distanţare.
Sunt mulţi scriitori care nu cunosc drepturile ce le revin în urma publicării unui volum sau articol, fie că acestea au ISBN sau ISSN. Unde crezi că este veriga slabă, sunt predispuşi artiştii, în general, la o altă formulă de a înţelege cele lumeşti?
Poate că şi asta, da. Aud frecvent printre scriitori formule precum „nu scriu pentru bani” sau „eu nu vând cărţile, ci le ofer”. Când te ocupi de lumea spiritului, îţi cultivi un anumit dispreţ faţă de lumea materială, de bani. Totuşi un strop de pragmatism nu strică nici măcar poeţilor… Problematica drepturilor de autor nu este cunoscută. Cel puţin printre tinerii scriitori. Există o lipsă de informare şi de transparenţă. O situaţie „gri”, eu aşa o văd. Dacă o întreţine cineva în mod intenţionat, nu pot spune. În tot acest context, o iniţiativă precum „Opera Scrisă.ro” poate fi fermentul instaurării unei situaţii de normalitate. O mai bună reprezentare a scriitorilor în raport cu editurile (şi cu celelalte instituţii implicate), precum şi mai multă promovare. Mi-aş dori (dar poate că deja este luat în calcul) şi câteva seminarii pe problematici privind drepturi de autor, împreună cu materiale introductive, scurte şi la obiect, disponibile pe site. Felicitări pentru iniţiativă şi mult succes în activitate!
