spot_img

“Arta realizării sinelui – ştiinţa Kriya Yoga”

Astăzi, 23 noiembrie 2010, ora 20:00, la Cafeneaua Actorilor – Parcul Tineretului (Bucureşti) are loc conferinţa  “Arta realizării sinelui – ştiinţa Kriya Yoga”, care va include o prezentare a Kriya Yoga de către Nayaswami Shivani (de la  „Ananda Europa”), având două valenţe: atât calea spirituală, cât şi o cale practică spre Realizarea Sinelui. Va fi o şedinţă de întrebări şi discuţii cu participanţii, va fi prezentat un scurt film despre meditaţie şi beneficiile acesteia, precum şi secvenţe de film cu maestrul spiritual Yogananda, din 1936. Conferinţa va fi în limba engleză, cu traducerea simultană în română.

Totodată, pe 27 noiembrie 2010, ora 09:00, la Cafeneaua Actorilor  – Tineretului are loc un seminar pe tema “THE PATH OF KRIYA YOGA – BASIC PRACTICES: ENERGY RECHARGING AND MEDITATION”, care va cuprinde practici de bază ale ştiinţei Kriya: meditaţie şi reîncărcări energetice.

Paramhansa Yogananda, unul dintre cei mai mari maeştri spirituali din toate timpurile, a fost primul maestru indian care a adus cu sine în Occident tehnicile străvechii ştiinţe yoga. Yogananda a fost primul Guru indian stabilit definitiv în Occident, cu o lungă şi intensă activitate.  I-au urmat mulţi alţii, dar nu toţi cu statura sa spirituală. Maestrul îl considera pe Isus primul din linia de Guru- şi în Kriya-yoga, din care mai fac parte, în ordine cronologică, Babaji, Lahiri Mahasaya, Sri Yukteshwar. Yogananda a rămas un model incontestabil de mentor, emanând forţă şi iubire divină. A fost invitat să ţină un discurs la un important congres religios în Boston, în 1920, rămânând în Statele Unite până în 1952, când a părăsit acest plan fizic. Cunoscut datorită carţii sale „Autobiografia unui yoghin”, Yogananda a dăruit cunoaşterea ştiinţei kriya yoga zecilor de mii de discipoli.

Discipolul său direct, Swami Kriyananda s-a născut în 1926, în Teleajan, România, părinţii săi fiind americani. Şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în România şi, de asemenea, în şcoli din Elveţia şi Anglia. La începutul războiului, familia s-a întors în America. În 1948 a citit cartea Maestrului Yogananda, “Autobiografia unui yoghin”, a plecat imediat în California şi a devenit discipolul său. Următorii 14 ani i-a trăit alături de maestru în ashram, unde a fost instruit de acesta să ducă mai departe învăţăturile sale şi să acorde iniţieri în Kriya Yoga.

În 1968 a pus bazele „Ananda World Brotherhood Village” (mişcare globală bazată pe învăţăturile lui Yogananda, care a arătat modul în care fiecare poate găsi pe Dumnezeu în viaţa de zi cu zi, ca o realitate tangibilă, iubitoare).

Maestrul Swami Kriyananda îşi va sărbători cea de-a 85-a aniversare vara viitoare în Centrul Ananda Assisi şi, pentru scurt timp, va veni în România pentru a participa la filmarea unei pelicule despre viaţa sa, încercările şi căutările rostului în viaţă, anii săi cu Yogananda.

Ştiinţa Kriya Yoga este o tehnică avansată de evoluţie spirituală care îşi are originile în perioade îndelungate de iluminare spirituală. Se constituie ca o parte a străvechii ştiinţe Raja Yoga la care se referă Patanjali în “Yoga Sutra” şi Sri Krishna în “Bhagavad Gita”. Învăţăturile şi practica acestei ştiinţe s-au pierdut în era neagră a materialismului, cunoscută în India sub numele de  Kali Yuga. În secolul al XIX-lea, Maha-sidhha Babaji, maestrul nemuritor care şi-a transcens karma şi a rămas în planul eteric pentru a ghida aspiranţii pe calea desăvârşirii spirituale, a considerat că a sosit momentul ca oamenii să redescopere Kriya Yoga. Începând de atunci el s-a arătat multor fiinţe evoluate spiritual, printre acestea numărându-se şi Shyama Charan Lahiri of Benares.

Yogananda este un descendent spiritual direct al lui Babaji şi a lui Lahiri Mahasaya. El a fost instruit de maeştrii săi pentru a aduce tehnicile Kriya şi cunoaşterea adevărurilor eterne şi universale (cunoscute în India sub denumirea de Sanatan Dharma) în Occident.

Nayaswami Shivani Lucki a fost lângă Swami Kriyananda încă de la fondarea comunităţii Ananda. În 1985 ea a venit în Italia, unde şi-a petrecut ultimii 25 de ani ajutând la dezvoltarea mişcării Ananda în Europa. Este co-fondator al Academiei de Yoga din Europa şi al Centrului Ananda de Autovindecare Spirituală. Poartă şi titlul de yogacharya şi, prin intermediul Academiei, instruieşte adepţi în tehnici de meditaţie şi Raja Yoga. Călătoreşte în toată Europa susţinând conferinţe, seminarii şi acordă iniţieri în Kriya Yoga.

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508